O țară fără un sistem legislativ adaptat la realități plutește pe oceanul existenței aidoma unei corăbii la care vâslașii dau din lopeți fiecare când are chef, cârmaciul învârte hai-hui timona iar pânzele ori sunt ridicate aiurea ori zac răvășite lângă catarge. Și ca tabloul să fie complet, căpitanul și secundul zac letargic, agățați în niște hamace cârpite, în timp ce mateloții sforăie și horcăie care pe unde apucă, înconjurați de o mulțime de sticle de rom golite care se rostogolesc haotic pe puntea năclăită cu de toate cele lumești. Că în România legile sunt făcute cu picioarele și sunt aplicate cu dosul, știe până și un copil de țâță. În plus, o groază de legi absolut necesare sunt dosite prin sertarele comisiilor de specialitate sau prin mapele unor parlamentari, din niște motive care, pentru noi cetățenii de rând se înscriu în capitolele: incompetență, interes personal și de grup sau chiar trădare. Și dacă tot am amintit mai sus despre copilul de țâță, aflăm din presă și de pe rețelele de socializare că actualii arendași ai teritoriilor politice românești tocmai s-au scremut precum găina lui Creangă din „Punguța cu doi bani” și au elaborat o lege revoluționară, uluitoare: Legea alăptării în spațiul public! De parcă o mamă, atunci când îi plânge pruncul de foame, mai ține cont de prevederile legale cele nătânge! Cu siguranță, mama se va retrage pe o bancă sau într-un colț de parc sau de clădire și își va alăpta pruncul fără să-i pese de prevederile legii inutile. Necesitatea acesteia (a legii cu pricina!) nu va putea fi înțeleasă de norod decât în contextul elaborării și a altor acte normative tot așa de … inteligente: legea urinatului pe garduri, a scobitului în nas sau a scărpinatului în fund! Lăsând ironia și sarcasmul la o parte, constatăm că taman legi elementare, fundamentale pentru evoluția unei nații, sunt ocolite și abandonate mai ceva precum drumurile strategice din județul nostru. Prima lege anapoda concepută care îmi vine îmi minte este cumva cheia tuturor relelor: legea electorală și asta pentru simplul dar complicatul fapt că dacă alegem aiurea, corabia nu va avea altă variantă de mers decât deriva. Pentru că o lege electorală coerentă, echilibrată și neechivocă, adaptată contextului politic actual reprezintă, fără îndoială, piatra de temelie a unei democrații autentice și nu … originale, așa cum era ea dorită (și din păcate, în mare parte realizată!) de nea Nelu, la începutul anilor 90. Lăsând la o parte faptul că nici duduia Constituție (scrisă de părintele Iorgovan după dictarea tătucului Iliescu) nu se simte prea bine, în multe situații fiind total depășită sau chiar … sărită, suspomenita lege a alegerilor, schimonosită în fel și chip de trepădușii politici care s-au perindat brownian prin forul legislativ, este de-a dreptul jalnică! Și asta, din cauză că actualul document legislativ nu respectă nici pe la Ploiești, câteva principii logice și elementare care ar trebui să stea la baza oricărei legi. Principii de bun simț, vizibile din avion. Am numărat, la prima vedere, vreo șase dar dacă tot am pomenit mai sus de orașul găzarilor (să nu citiți cumva găozarilor, că atunci, ar trebui să ne continuăm … mișcarea pe mări și oceane asemeni lupului de mare ajuns azi jigodie!) s-ar putea ca Roberțelei Anastase să-i iasă mai multe! Ele ar fi următoarele :
- Coerență și unitarietate
Procedura de alegere a primei funcții în stat (președintele) trebuie să se aplice și la primari și președinți de CJ, respectiv în două tururi. Alegerea consilierilor locali și județeni, în același mod cu alegerea parlamentarilor, adică pe liste.
2. Stabilitate și legitimitate
Viceprimarii și vicepreședinții CJ să fie aleși o singură dată, la început de mandat și destituiți sau suspendați în aceleași condiții ca și primarii sau președinții de CJ. Orice ales să poată fi destituit cu același număr de voturi care l-au proțăpit sus, plus unu.
3. Corectitudine și respect față de electorat
Orice ales care își schimbă formațiunea politică (inclusiv alesul … suprem adică măria sa parlamentarul român!) își pierde automat mandatul în favoarea următorului de pe listă. În acest fel, structura Parlamentului, a CL sau a CJ s-ar păstra aceeași, pe toată durata mandatului.
4. Optimizarea resurselor umane
Numărul maxim de mandate al oricărui ales: două, întrucât opt ani sunt arhisuficienți unui om politic pentru a da societății tot ce are el mai bun. Limitarea numărului de mandate (ca la președinte) ar elimina rutina, dezinteresul, îngâmfarea și …escaladarea șmecheriilor și ar încuraja împrospătarea clasei politice.
5. Posibilități alternative
Simplificarea condițiilor impuse candidaților independenți în așa fel încât accederea lor pe listele electorale să nu mai fie discriminatorie comparativ cu membrii partidelor politice.
6. Disciplina și eficiența muncii
Impunerea de condiții clare și comensurabile pe care aleșii să le respecte în activitatea lor (proiecte demarate, eficiență, prezența la serviciu, gradul de implicare, alte performanțe). În caz contrar să existe posibilitatea pierderii mandatului în favoarea următorului de pe listă. În același context, aplicarea în mare parte a prevederilor Codului Muncii asupra aleșilor ar trebui să fie obligatorie întrucât sunt angrenați într-o activitate de pe urma căreia sunt retribuiți și nu oricum ci destul de consistent! Fandoseala cu indemnizație în loc de leafă trebuie să dispară. Mai ales în cazul parlamentarilor, aceștia având efectiv locul de muncă în forul legislativ. În mod sigur, mai sunt și alte aspecte importante dar, nu vreau să le iau toată pâinea de la gură parlamentarilor, așa că le las și lor un front de lucru. Front care, va fi abordat de aleși numai atunci când își vor modifica fișa postului și vor elimina cele câteva atribuții uzuale și actuale, adică: traficul de influență, manevrarea … bilelor după cum este poziționată bagheta dirijorului de grup parlamentar, vorbăria goală la microfon, accesarea pe tablete a site-urilor de adulți, absentarea ori de câte ori situația (personală, firește!) o impune sau nelipsitul somn de înfrumusețare!
