Actualul preşedinte, Klaus Iohannis, a reuşit să-şi treacă în cont cel de-al doilea mandat fără să încerce nici măcar un sfert din emoţiile de care a avut parte atunci când şi-a încercat norocul prima dată. Numai tătucul Iliescu se poate lăuda cu o performanţă similară. Constantinescu a reuşit să dezamăgească atât de zdravăn încât n-a avut nici curajul şi nici nesimţirea să candideze pentru un al doilea mandat. În ceea ce-l priveşte pe Băsescu, acesta i-a oferit lui Geoană ocazia aia de neuitat cu „Mihaela, dragostea mea”. Există dovezi că, totuşi, zvonurile privind fraudarea alegerilor conţin un supărător de mare sâmbure de adevăr, însă autorităţile cu competenţă în domeniu se feresc să facă lumină în cazul respectiv.
Actualul preşedinte a câştigat al doilea mandat fără vreun efort şi, mai ales, fără vreun merit. A primit un ajutor nesperat tocmai de la (aparent) cel mai înverşunat adversar politic, acel PSD de care Iohannis vrea să scape. Când învinsul poartă numele de Dăncilă, victoria e mai degrabă jenantă decât glorioasă. Pentru a da o oarecare justificare victoriei în alegeri – care oricum nu putea să-i scape – Iohannis a lansat vrăjeala cu „România educată”. Atâta a putut deoarece „România dezvoltată” sau „România fără corupţie” prea sunau a bătaie de joc. Dar alegerile au trecut, Iohannis a scăpat de grija cazării pentru încă cinci ani; singurul lui necaz e legat de pandemia asta, care nu i-a dat voie să circule pe alte meridiane, dar problema e pe cale să se rezolve. Dacă nu-l invită nimeni, o să se invite singur peste hotare. De „România educată” nu se mai aude nimic şi oricum s-a ales praful.
Cam ce mai înseamnă „România educată” în momentul de faţă? Nu mare lucru, evident. Pe timpul pandemiei resursele pentru şcoala virtuală au fost asigurate de părinţi, ONG-uri, Biserică şi mai puţin de minister. Monica Anisie făcea apel la Patriarhie să doneze tablete. Asta la puţină vreme după ce efectiv a refuzat alocarea procentului legal din PIB pentru Educaţie pe motiv că sunt prea mulţi bani şi nu avea cum să-i cheltuie.
Din septembrie anul trecut ministerul a uitat să mai plătească pentru naveta elevilor. Câţi dintre cei aflaţi la butoane conştientizează că în România educată există o mulţime de copii care provin din familii atât de sărace încât câteva sute de lei pentru dreptul la educaţie sunt imposibil de asigurat? Aleşii îşi spun probabil că cine are de învăţat învaţă oricum şi face sacrificiile necesare, însă lucrurile nu stau deloc aşa.
În puţine zile elevii de clasa a VIII-a vor susţine Evaluarea Naţională. E vorba de acei elevi care au început şcolarizarea cu clasa pregătitoare şi care, de-a lungul celor nouă ani de şcoală, nu au avut parte de manuale decât la câteva luni după debutul anului şcolar. Vor susţine Evaluarea Naţională în condiţiile în care, în momentul de faţă, nu există o programă şcolară pentru liceu – acea programă menită să o înlocuiască pe cea veche. De fapt, nu există nici măcar programa pentru clasa a IX-a, darmite cea pentru clasa a XII-a sau programa de bacalaureat. Elevii de clasa a VIII-a au aflat abia în octombrie cam cum anume arată structura subiectelor de examen. Bătaie de joc faţă de copii, părinţi şi eforturile cadrelor didactice. Firesc ar fi ca, la debutul unui ciclu de şcolarizare, elevul să ştie deja ce anume îl aşteaptă la final, dar de unde atâta firesc în România educată? Treaba asta cu România educată trebuia să-l preocupe pe Iohannis din 2014, de când a început primul mandat. Nu de alta, dar de vreme ce se pretinde profesor, ar cam trebui să ştie care sunt problemele din sistem şi să ofere soluţiile necesare. Se pare că ştie doar cât să-i fie de folos. „România educată” a fost şi rămâne o gogoriţă demnă de tot râsul. Un râs amar, desigur, pentru că nu e prea de râs dacă avem în vedere că, totuşi, educaţia de calitate ar trebui să rămână singura cale către realizarea personală şi profesională. Însă câtă vreme „Guvernul meu” păşeşte pe căile bătătorite de pesedişti atunci când vine vorba de promovat capete seci pe posturi bine plătite, înfiinţat sinecuri, angajat pile şi rubedenii, risipit banul public şi multe altele, e evident că mai importat decât educaţia e carnetul de partid.
Mai nou, se vorbeşte despre desfiinţarea Centrelor Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Deocamdată se vorbeşte, dar de vreme ce o astfel de măsură ar aduce economii la buget există toate şansele ca vorba să devină faptă. Utilizate corespunzător, aceste centre ar putea ajuta la integrarea elevilor cu diferite probleme, la orientarea profesională, ar putea contribui la ceea ce se doreşte a fi România educată. Din păcate, potenţialul lor a fost ignorat şi în multe situaţii activitatea s-a făcut pe hârtie; aşa se întâmplă de multă vreme, nu de când a început trăsnaia asta cu România educată, însă proiectul prezidenţial putea aduce ceva pozitiv. N-a fost să fie, deoarece nici măcar nu s-a intenţionat. A fost vorba doar de ceva praf în ochii electoratului. De vreme ce la finalul primului mandat n-au existat prea multe motive de laudă, dădea mai bine să se vorbească despre viitor şi nu despre trecut. Şi aşa a apărut proiectul „România educată”, un proiect necesar, dar lipsit de orice perspectivă.
România educată?! Nu există şi nici nu a existat aşa ceva. De vreme ce a marcat numărul maxim de mandate, preşedintele nu încearcă nicio obligaţie pentru ceea ce a promis. Dragi români, nu aveţi decât să nu mă votaţi tura următoare. Având în vedere că aţi făcut-o de câte ori a permis legea, nici nu-mi doresc mai mult.
