sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTAccident grav într-o intersecţie problemă

Accident grav într-o intersecţie problemă

Mai multe echipaje de intervenţie şi salvare au fost trimise pentru a interveni la un accident rutier ce a avut loc la intersecţia drumului ce duce spre Roşiori cu cel spre Răchiţi. Două autoturisme s-au izbit violent, iar unul dintre ele s-a răsturnat pe o parte, în afara părţii carosabile.

Din primele informații, un Opel, condus de un bărbat, în vârstă de 70 de ani, circula dinspre Costești spre Roșiori, iar la intersecția cu drumul național Botoșani- Săveni, nu a oprit la semnul STOP şi a lovit violent, din lateral, un Volkswagen, care circula dinspre Botoşani spre Săveni. O femeie din Opel, de 70 de ani, și şoferiţa din Volkswagen au fost rănite.

Victimă descarcerată de pompieri 

La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță cu medic şi una cu asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). „Pentru a scoate victima din autoturismul răsturnat pe o parte, pompierii au fost nevoiți să taie cupola și să îndepărteze parbrizul. Victima, în vârstă de 70 de ani, pasageră pe scaunul din dreapta față, a fost preluată de echipajul SJA Botoșani și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu.

Bătrâna a fost preluată de o ambulanţă cu medic, ajunsă în scurt timp la faţa locului. “Pacienta a fost preluată stabilă şi conştientă. Prezenta un traumatism toracic anterior şi plagă escoriată antebraţ drept”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

De la faţa locului a fost preluată şi şoferiţa din autoturismul care circula regulamentar, soţul ei, pasager în dreapta, refuzând transportul la spital. “Este vorba despre o pacientă de 28 de ani, cu un traumatism de membru superior. A fost stabilizată la faţa locului, după care transportată la spital pentru mai multe investigaţii de specialitate”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Dosar penal deschis de poliţişti 

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. “Pe numele conducătorului auto care a provocat accidentul a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...