spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTCărți din parohia Călinești expuse la Memorialul Ipotești: Prelegeri academice din...

Cărți din parohia Călinești expuse la Memorialul Ipotești: Prelegeri academice din Dogmatica Ortodoxă. Partea generală de Alexiu Comoroșan, revizuite și redactate de Emilian Voiuțchi  

Revista teologică” menționa, în numărul 2 din februarie 1944, la rubrica Mișcarea Literară: „Dacă este adevărat că teologia dogmatică stă în centrul disciplinelor teologiei creştine, apoi nu este mai puţin adevărat că celelalte discipline teologice au ajuns uneori să înnăbuşe studiul dogmaticii prin desvoltarea neproporţională la care au ajuns. În teologia românească de pildă, unde suntem încă tributari servili marilor dogmatişti ruşi, avem nu numai întinse cercetări de istorie bisericească, ci de curând a apărut chiar o foarte serioasă publicaţie periodică închinată exclusiv studiilor de istorie bisericească, sub conducerea dlui T. Bulat, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Există desigur la noi şi un tratat mai vast de teologie dogmatică, sub titlul Prelegeri academice din dogmatica ortodoxă (2 vol.), alcătuit de profesorul cernăuţean Alexiu Comoroşan, decedat din nefericire mult prea tânăr. Dar este prea puţin” (p. 139).

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

De la data apariției volumului lui Alexiu Comoroșan – 1887 – trecuse mai mult de jumătate de secol; prelegerile sale continuau să fie referință în domeniu.

Alexiu Comoroşan a studiat la Cernăuţi şi Viena

Alexiu Comoroșan se născuse pe 1 martie 1842 în Comănești, Bucovina. Studiase teologia la Cernăuți și Viena. După încheierea studiilor a funcționat, în 1868, ca administrator parohial în Bilca. Din 1871, își începe cariera profesorală, fiind numit, mai întâi, profesor de religie și limba română la gimnaziul din Suceava, iar din 1872 – profesor la Seminarul Clerical din Cernăuți. În 1874 devine supleant, iar din 1875 – profesor extraordinar la Catedra de teologie a Universității Francisco-Iosefină. În 1881 este numit protopresbiter. În același an, pe 4 noiembrie, se stinge din viață (C. Diaconovich, Enciclopedia română. Tomul I, Sibiu, 1898, p. 894).

Scrierile sale au fost tipărite de succesorul său, Emilian Voiuțchi, arhipresbiter staurofor, consilier consistorial, profesor la Facultatea Teologică din Cernăuți, redactor al revistei „Candela”, decan și rector al Universității din Cernăuți.

Trebuința de o carte didactică din teologia dogmatică” l-a determinat – argumentează în Precuvântare  Emilian Voinițchi – să revadă scriptele și notițele dogmatice ale lui Alexiu Comoroșan și să le publice în forma în care apăreau la Tipografia Arhiepiscopală din Cernăuți cu titlul „Prelegeri academice din Dogmatica ortodoxă. Partea generală”.

Lucrul meu – scria Emilian Voiuțchi – se reduce la rectificarea și ordinarea materiei, la paragrafarea și îndeplinirea câtorva articole, dintre cari unele erau numai începute, eară altele nu erau de fel elucrate, și la controlarea citatelor din sânta scriptură și tradițiune”.

Un exemplar al ediției de la 1887 se păstrează în biblioteca parohiei Călinești. Volumul de 454 de pagini este bine legat, având numărul de inventar „10” în seria volumelor numerotate și legate la fel. Numărul anterior, trecut de mâna arhimandritul mitrofor Inochentie Ștefanelli  este „37/i”.

Ala Sainenco,  Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.7 °
-0 °
94 %
9kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...