Prea puțină vâlvă a stârnit realizarea tăcutei Zone Metropolitane Botoșani care a reușit ca, din economiile adunate din cotizațiile membrilor (primăriile asociate), să plătească studiul de fezabilitate pentru centura municipiului Botoșani, o șosea de 8,9 km care, dacă ar fi construită, ar urma să taie un drum de la sensul giratoriu Lebăda până la cel de la Dedeman, scăpând orașul de traficul greu, de poluare, zgomot și congestionare. Ar fi prima astfel de investiție din județ din epoca postcomunistă, până în prezent noi toți fiind izolați de drumuri proaste și foarte proaste, cu notabila excepție a celui care ne leagă de Suceava, reparat pe vremea lui Ponta, doar la insistența deputatului de atunci Andrei Dolineaschi. Mai multe orașe din Moldova au aplicat pentru centuri care să le ocolească, iar pe cea a capitalei Bucovinei, terminată, o știm mulți dintre noi.
Ideea centurii, la fel ca și cea a înființării învățământului superior la Botoșani, i-a venit fostului primar Florin Egner, ajuns directorul Zonei Metropolitane. Sunt fapte petrecute înainte de pandemie, și din acest motiv Planul Național de Redresare și Reziliență ne-a prins, absolut din întâmplare, cu lecțiile făcute de această dată. Însă foamea guvernului de proiecte finanțabile, adică în care faza hârtiilor să fie măcar începută, s-a ciocnit de aspectul transpartinic al apartenenței politice. Adică un proiect făcut de un pesedist, într-un județ și capitală de județ conduse de PSD, este de neconceput a fi finanțat. Nu e doar o meteahnă liberală, exact la fel au stat lucrurile și invers, când guvernul era condus pe față de Dragnea, iar primarul liberal Flutur încerca să ia bani ca să reabiliteze teatrul, spre exemplu.
Până la un punct, motivele partidelor de a-și pune reciproc bețe în roate, când se succed la conducere, pot fi înțelese într-o logică absurdă: este de neconceput să oferi adversarului tău politic un avantaj uriaș, cum ar fi o investiție publică mare și importantă, deoarece acesta o va folosi până la epuizare pentru a-și face propria campanie electorală. Oamenii nu contează, pentru că ei se transformă în alegători, cu memorie scurtă, doar pentru o lună de zile o dată la patru ani și pot fi lesne aburiți cu proiecte din start fansmagorice, care nu vor fi puse în practică vreodată.
Reamintesc drept exemplu lipsa de implicare a parlamentarilor puterii, conduși pe atunci de senatorul Doina Federovici, parlamentar care, în opt ani și două mandate, în care partidul ei s-a aflat la conducere, iar ea personal a ocupat cele mai înalte poziții în ierarhia puterii la care a ajuns vreodată un botoșănean, nu a izbutit să pornească vreo investiție majoră în județ, deși a promis asta în repetate rânduri. Iar ca să nu fiu acuzat de partizanat, menționez și lipsa de implicare a parlamentarului Costel Șoptică, aflat la al treilea mandat, complet inutil pentru sute de mii de botoșăneni, cu excepția sa și a câtorva apropiați. Amintim în treacăt de parlamentarii pensionari AUR, care fac exact ceea ce se așteaptă de la ei, adică nimic, dar și despre marea dezamăgire produsă de tânărul deputat USR Andrei Drancă, mai mereu absent de la ședințele parlamentului.
Probabil că majoritatea botoșănenilor vor ridica din umeri când vor auzi de acest drum și nu le va păsa deloc sau prea puțin. Nu afectează direct decât o mică parte din locuitorii urbei, anume pe cei care locuiesc în partea de sud și vest a orașului, pe șoseaua Iașiului, o porțiune din strada Petru Rareș și strada Pacea, deranjați de traficul greu. Evident, șoseaua de centură ar folosi la dezvoltarea orașului, l-ar face mai atractiv pentru potențialii investitori, dacă vor vrea să vină, măcar pentru că o asemenea investiție ar însemna că Botoșani încă mai prezintă interes pentru guvern și că nu suntem complet abandonați. Despre asta cui i-ar păsa oare? Bugetarilor, majoritari în blocul tot mai mic al salariaților, în niciun caz. Ei câștigă aceeași leafă cu sau fără centură ocolitoare. Pensionarilor? Nu, desigur, din motivul asemănător că pensia rămâne neschimbată de investiție. În plus, e puțin probabil ca vreuna din aceste categorii să circule vreodată pe noua șosea. De ce ar face-o? De ce ar circula botoșănenii pe acolo dacă își au casa în oraș?
Sunt exemple de atomizare a interesului comun și de privilegiere a celui individual. Principiul: dacă nu ești afectat personal de ceva, cum ar fi o investiție publică, înseamnă că ea nu contează, are tot mai mulți adepți, făcând imposibilă coagularea unei majorități hotărâte să schimbe ceva, cum ar fi să ne scoată orașul din amorțeală. Așa s-a văzut și la demonstrația pentru autostrăzi în Moldova, susținută de o mână de oameni, mulți jurnaliști, care se aflau atât de o parte cât și de cealaltă a liniei, în sensul că și demonstrau, dar și relatau despre asta.
Este tot greu de făcut ceva, orice, la Botoșani. Nepăsarea și delăsarea s-a întins ca un cancer și par să nu aibă leac. Ne ascundem tot mai des în propriile cochilii în care nu mai primim decât poate rudele și prietenii, iar vinovați îi facem pe cei din clasa politică, din toate partidele deopotrivă, cu toate că în spatele acestora ne aflăm noi, cei ce i-am votat, sau nu am venit la vot, uitând că un dicton străvechi, fie că ne place, fie că nu, spune că întotdeauna conducătorii sunt după chipul și asemănarea poporului lor. Iar aici putem să ne gândim la poporul din Cluj și Timișoara, sau poporul din Oradea. Dar și la poporul din Botoșani.
