Lucrările pentru reabilitarea Casei Zamfirescu de pe Pietonalul Unirii, care au început în luna august a anului trecut, continuă. Acestea au ajuns la un stadiu de 60% şi ar urma să fie finalizate în luna august a acestui an.
„Casa Constantin Zamfirescu din municipiul Botoșani, amplasată pe pietonalul Unirii, va fi utilizată în activități de informare, consiliere și medierea muncii, servicii pe care AJOFM Botoșani le acordă gratuit persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, motiv pentru care în cadrul Proiectului ICOPROF-BT – Informare, Consiliere, Orientare Profesională, proiect în care AJOFM are calitatea de beneficiar, se va înființa – „Centrul de sprijin pentru cariera ta”. Lucrările vor fi finalizate la data specificată în contract, a declarat Gabriela Vranciuc, purtător de cuvânt AJOFM Botoșani.
Casa boierească de pe Pietonalul Unirii, cunoscută sub numele de Casa Zamfirescu, a fost folosită în ultimele decenii de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). La un moment dat, moştenitorii familiei Zamfirescu au solicitat retrocedarea imobilului, dar, după procese ce au durat mai mulţi ani, aceasta a rămas în proprietatea Ministerului Muncii.
Între timp însă, nemaifiind întreţinută, casa s-a degradat şi nu a mai putut fi folosită. Aşa se face că în 2018, mai multe instituţii publice, printre care şi Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani, au pus ochii pe imobil şi au dorit să-l transfere, doar că Marius Budăi, pe atunci ministru al Muncii, a decis ca acesta să rămână în proprietatea instituţiei pe care o conducea, şi să-l renoveze. În acest sens, a deschis şi filă de buget, punând la dispoziţia AJOFM Botoşani două milioane de lei.
Lucrări realizate de o firmă de apartament
Pe 22 iulie 2019 comisia de achiziţii din cadrul AJOFM Botoşani a lansat pe site-ul de achiziţii pentru prima dată în procedură de licitaţie simplificată contractul „Execuţie lucrări la obiectivul de investiţie: «Reparaţii capitale Casa Constantin Zamfirescu Botoşani»” cu o valoare de 1.591.885 lei fără TVA. Până pe data limită de 12 august nu s-a depus nicio ofertă, aşa că licitaţia s-a reluat pe 28 august cu aceeaşi valoare.
Nici de această dată nu a fost cu succes, astfel că s-a încercat şi a treia oară, iar până la termenul limită de pe 10 octombrie, s-a depus doar o singură ofertă, din partea unei asocieri între Law Consulting M&A Botoşani, cu sediul social la adresa Aleea Zorilor, Nr. 3, Scara B, Etaj I, apartament 5, şi Amiand House din Ohaba (Alba). Două firme mici, care, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe, au avut în 2019 cifre de afaceri de 853.443 de lei, respectiv 1.364.749 lei. Adică, împreună aveau puţin peste 2,2 milioane de lei, aproape cât întreaga valoare a contractului cu TVA de la Casa Zamfirescu.
Casa Zamfirescu, o bijuterie arhitectonică a Botoșaniului
Imobilul de pe Pietonalului Unirii numărul 9 datează din 1890, primul proprietar al clădirii fiind Constantin Zamfirescu. O monogramă cu iniţialele acestuia, respectiv C.Z., se regăseşte şi acum pe faţada principală. Casa surprinde plăcut, deşi este realizată pe un singur nivel, cu plan dreptunghiular şi anexe în spate.
Construcția impresionează prin stilul arhitectonic, cele trei faţade care o alcătuiesc prezentând aspecte diferite. Fațada centrală are un balcon mic, cea din stânga o terasă mare, iar cea principală este prevăzută şi cu scări. În holul principal de la intrarea în clădire se păstrează şi acum un tavan cu picturi şi ornamente florale.
Casa prezintă câteva decoraţii geometrice, iar faţada are un basorelief cu doi îngeri înclinaţi unul spre celălalt. Ferestrele mari, cu gratii, conferă construcției un aspect impunător.