„A face pe dracu-n patru” este o expresie des folosită, cel mai adesea cu înțelesul de „a-și da toată silința, a face toate eforturile, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop”. Expresia este în legătură cu Franța secolelor al XV-lea – al XVI-lea și cu trupele ambulante de actori ce jucau spectacolele numite „les Diableries”, adică „Diavolii, sau Dracii”, care colindau localitățile făcând deliciul spectatorilor prin reprezentațiile lor. În cadrul acestor reprezentații teatrale dramatice evoluau patru personaje purtând măști hidoase și care-i întruchipau pe diavol și pe adepții săi din iad prin tot felul de gesturi mimice, strigăte și mișcări aproape necontrolate, aruncând flăcări pe gură, creând un adevărat vacarm. În spectacolele antice, numite „mistere”, personajele mistice erau de asemenea reprezentate de către patru indivizi îmbrăcați în costume de diavoli, costumele fiind făcute din piele neagră. Acești indivizi creau un vacarm pe scenă, scoțând urlete și exprimând prin contorsiuni suferințele la care trebuiau condamnați în iad. Erau, practic, patru ipostaze ale diavolului, actorii „făceau pe dracu-n patru” încercând să fie cât mai convingători pe parcursul întregului spectacol, prin turbulența interpretării lor și dezordinea pe care o provoca jocul lor actoricesc. Se făcea o distincție între trupele formate din doi actori, „dracii mici” și cele alcătuite din patru protagoniști, „dracii mari”, acestea din urmă fiind mult mai zgomotoase. Punerea în scenă a spectacolelor cu patru draci avea menirea de a-i intimida și mai mult pe păcătoșii împietriți, oferindu-le o idee despre chinurile care îi puteau aștepta după moartea lor și încercând să-i convingă să revină la credința în Dumnezeu, la religiozitate. Oamenii care participau la aceste spectacole, numite „piese devoționale”, le-au prins treptat gustul și au început să le frecventeze cu punctualitate. Primele trupe de actori amatori care au fondat teatrul francez erau alcătuite din reprezentanți ai burgheziei pariziene. Aceștia se adunau periodic pentru a reprezenta „Misterele” împrumutate din legendele biblice. Prin aceste piese de teatru erau puse în joc, pe scenă, toată mitologia și toată antichitatea. Reprezentațiile, primitive, pentru că erau jucate de neprofesioniști, durau câteva zile; cel mai vechi mister dramatizat era cel al lui Adam și Eva. Spectacolele aveau loc duminica după-amiaza și se jucau, de regulă, în cimitirele bisericilor. Acestor actori improvizați le-au urmat comedianți reuniți în trupe regulate, aceștia cumpărând la un moment dat, mai exact în 1599, clădirea Hôtel de Bourgogne, din Paris. Acolo a fost organizat un teatru și chiar dacă un loc era foarte ieftin (cam 50 de centime), capodoperele dramatice ale lui Corneille și Racine au fost jucate împreună cu comediile lui Molière. Într-una din piesele sale, „Amphytrion”, la care ne-am referit și în articolul din săptămâna trecută, unul dintre personaje rostește următoarele versuri: „Da, celălalt eu, valetul celuilalt tu, l-am făcut din nou pe diavol în patru”. La rândul său Voltaire, într-o scrisoare a sa din 8 decembrie 1775, către Madame de Saint-Julien, va folosi această expresie: „Voi face pe dracu-n patru pentru a obține semnul său acceptat”. Mai târziu, în timpul celui de-al doilea imperiu, „les Diableries” va fi titlul unor fotografii stereoscopice publicate la Paris, în 1860. Ele erau viniete din lut sculptat, care descriau viața de zi cu zi din iad, satirizând excesele și corupția regimului lui Napoleon al III-lea, vinietele fiind apoi fotografiate cu o cameră stereo.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Ilustrații din Cronica de la Nürnberg (1440-1514), acest gen de dansuri macabre medievale inspirând fotografiile stereoscopice numite „Les Diableries”
Odaliscele lui Satan, detaliu de pe un stereo card reprezentând haremul diavolului