spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTTâlhar trimis la pușcărie după un jaf comis în tren

Tâlhar trimis la pușcărie după un jaf comis în tren

Un individ care a prădat un tânăr cu deficiențe de auz și de vorbire în trenul București – Botoșani a fost condamnat definitiv la patru ani și șase luni de închisoare cu executare pentru tâlhărie. Sentința definitivă a fost pronunțată joi, pe 3 iunie a.c., de Curtea de Apel Suceava, care a respins ca nefondat apelul formulat de agresor și a menținut hotărârea Judecătoriei Botoșani dictată în primă instanță. Astfel, potrivit deciziei magistraților, Andrei Ovidiu Marcu, în vârstă de 30 de ani, urma să fie încarcerat pentru executarea pedepsei.

Potrivit anchetatorilor, jaful a avut loc într-o zi de sâmbătă, pe 23 mai 2020, când la scurt timp de la plecarea trenului din Stația CFR Leorda, Andrei Ovidiu Marcu a profitat că victima și-a lăsat borseta în compartiment, a scos banii din interior, circa o sută de lei, și i-a băgat imediat în buzunar. Doar că cel prădat a realizat ce s-a întâmplat și i-a cerut să-i restituie suma, însă Andrei Ovidiu Marcu a reacționat violent și l-a lovit.

Atunci, botoșăneanul prădat i-a anunțat pe angajații CFR, care l-au imobilizat pe hoț. Până la apariția polițiștilor, tâlharul i-a restituit 50 de lei. În urma probatoriului administrat, autorul a fost arestat, trimis în judecată și condamnat. Astfel, chiar dacă prejudiciul a fost mic, fapta în sine a fost destul de gravă. În plus, judecătorii au aflat că individul era recidivist, el având mai multe condamnări la activ pentru furturi.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
13.3 °
12.8 °
63 %
0.5kmh
0 %
mie
14 °
J
25 °
vin
21 °
S
18 °
D
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...