spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeEditorialCatenaccio* liberal până în august - Dumitru MONACU, scriitor

Catenaccio* liberal până în august – Dumitru MONACU, scriitor

Dacă în urmă cu ceva timp Costel Șoptică ne anunța de la înălțimea staturii și a funcției sale în partid că filiala botoșăneană a PNL îl va susține fără niciun dubiu pe Ludovic Orban pentru un nou mandat în fruntea liberalilor, iată că după ultimele evenimente la nivel național treburile se schimbă. Declarația liderului organizației municipale Viorel Iliuță din acest debut de săptămână, prin care suntem înștiințați că liberalii județeni de-abia de-acum se vor întâlni pentru a decide pe cine vor susține, nu este altceva decât semnalul schimbării macazului. Și cum să nu își schimbe traiectoria organizația botoșăneană, când greii partidului de prin județele … grele tocmai și-au făcut publică poziția, și anume susținerea nu a lui Ludovic Orban, ci a lui Florin Câțu? Că nu e chiar floare la ureche să-i ai în spate pe Emil Boc, Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Lucian Bode, Nicolae Ciucă sau alți stâlpi de nădejde ai liberalismului autohton! Cum s-ar spune, atât de multă spumă galbenă s-a dat de partea lui Florin Cîțu, că mă întreb, pe bună dreptate, cine îl mai sprijină pe Orban. Cotați cu niște calificative ce fac naveta de la „satisfăcător” la „nesatisfăcător”, liderii liberali botoșăneni nu au altă șansă politică decât aceea de a se agăța de câștigătorul competiției, în speranța că vor fi acceptați și pe viitor la pupitrul galben al județului. Pentru că și la nivel local vor fi în curând alegeri, și atunci va conta destul de mult pentru actualii lideri dacă s-au poziționat la alegeri de partea câștigătoare. Pe de altă parte, pendularea interesată a conducerii botoșănene nu este noutate și nici un fapt senzațional. Dacă privim retrospectiv, mai exact cu vreo doisprezece ani în urmă, o să ne reamintim că atunci liberalii botoșăneni au plecat la București cu buletinele de vot ștampilate pe Tăriceanu și acolo, simțind unda de șoc, le-au modificat și au trecut imediat cu … pixul trădării, Crin Antonescu! Așa stând lucrurile, intervenția publică a lui Iliuță este de fapt un fel de „catenaccio” politic, o baricadare în apărare până la apariția oportunității unui contraatac decisiv. Contraatac care probabil se va declanșa în momentul în care șefii din strada Teatrului vor fi lămuriți în ceea ce privește candidatul cu cele mai multe șanse. Atunci și numai atunci vor apărea în spațiul public pozițiile tranșante, de netăgăduit ale dirijorilor galbeni locali. Faptul îmbucurător care se desprinde din scrutinul liberal din septembrie îl reprezintă competiția. Spre deosebire de celelalte partide care își alegeau liderul cu mult timp înaintea scrutinului, la liberali competiția strânsă care se anunță este un mare câștig al democrației. Probabil toți cititorii acestor rânduri vă amintiți de grotesca întrebare lansată din tribuna unui stadion, „Vreți să mai fiu președintele vostru?” E limpede că atunci, în acel loc, democrația a suferit un stop cardio-respirator resimțit în tot corpul social-democrat, dovada evidentă fiind evoluțiile, de fapt sincopele înregistrate ulterior în alegerile europarlamentare, locale și generale. Revenind la oile noastre, constatăm că spiritul de turmă nu a lipsit niciodată la Botoșani, toți șefii de la toate partidele luând urma organizațiilor puternice. Să nu uităm că actuala conducere a PNL Botoșani a sprijinit-o cu mult sârg și pe Alina Gorghiu și pe actualul lider Ludovic Orban, înotul împotriva curentului nefăcând parte din portofoliul de acțiuni politice al filialei locale. Cât despre președintele PNL en titre, liberal de când lumea, se poate spune că, în pofida unor critici din interior sau exterior, a dat dovadă de coerență, diplomație și viziune pe tot traseul lui politic. Să nu uităm că a fost printre puținii liberali care s-au opus formării „monstruoasei coaliții”, USL, fapt ignorat de mulți amatori de ciolan din structura de conducere a partidului. Apoi, a condus un guvern în niște momente atât de dificile, că dacă ar fi renunțat prin abandon la poziția de premier și ar fi trecut în opoziție, nici cei mai înverșunați „ciolanagii” nu și-ar fi dorit fotoliul de la Palatul Victoria. Din păcate pentru el, faptul că nu a restructurat filialele neperformante l-au adus în situația de a fi părăsit tocmai de cei pe care i-a ridicat și susținut. Cum s-ar spune, trădarea este singura recompensă de care azi are parte. În concluzie, până pe la sfârșitul lunii iulie, liberalii botoșăneni vor analiza, vor cântări, vor cuantifica. Nu profilurile celor doi candidați, nu CV-urile lor, nu activitatea de partid ci … activitatea altor filiale, direcția lor. Direcție care va fi, la scrutinul din septembrie, identică cu direcția conducerii PNL din strada Teatrului.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

*„Catenaccio” sau „The Chain” este un sistem tactic în fotbal, cu un accent puternic pe apărare. În italiană, catenaccio înseamnă „door-bolt”, ceea ce implică o apărare extrem de organizată și eficientă care se concentrează pe anularea atacurilor adversarilor și prevenirea oportunităților de scor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
2.6 °
1.1 °
77 %
8.6kmh
72 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...