Sâmbătă, 5 iunie, se împlinesc 150 de la naşterea istoricului botoşănean Nicolae Iorga. În acest context autorităţile au organizat o serie de evenimente pentru a marca acest moment.
Acestea au debutat astăzi, 3 iunie, la Muzeul Judeţean de Istorie din municipiu cu o depunere de flori la bustul istoricului aflat în incinta instituţiei de cultură. Printre cei care au participat la acest moment s-au numărat şi primarul municipiului Cosmin Andrei, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, dar şi mai mulţi directori ai unor instituţii de cultură.
„Mă bucur ca a început iarăși seria activităților față în față. A fost frustrant pentru noi ca timp de aproape un an și jumătate să ne desfășuram activitățile doar în mediul online. Este un motiv de bucurie să ne aflăm astăzi, aici, cu această ocazie”, a declarat la începutul evenimentului muzeograful Sergiu Balanovici.
Ulterior membrii Corului Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani, coordonaţi de proaspătul absolvent de teologie, Gheorghe Bulboacă, au susținut un recital artistic.
Simpozion despre viaţa istoricului
Evenimentul a continuat cu un simpozion dedicat copilăriei, vieţii şi activităţii lui Nicolae Iorga în cadrul căruia au vorbit Sergiu Balanovici, Gheorghe Median, Dan Prodan și George Arhip.
„Astăzi vorbim despre Nicola Iorga, omul pe care îl cunosc din pruncie, dacă pot spune așa, pentru că eu sunt născut într-o localitate de lângă Vălenii de Munte, acolo unde istoricul a locuit îndelung între 1908 și 1940. Nicolae Iorga aborda teme despre care nimeni nu mai scrisese până atunci. De exemplu, este primul care a scris despre istoria armatei, despre istoria bisericilor, despre istoria comerțului, dar nu articole oarecare, ci cărți extraordinare care au adus informații din cele mai vechi timpuri și până în vremea sa. A scris la cerea Academiei din Berlin, istoria Imperiului Otoman. A fost un lucru deosebit să ceri unui român, unui străin, să scrie istoria unui mare Imperiu”, a declarat istoricul Gheorghe Median.
Volume lansate din colecția Casei Memoriale „Nicolae Iorga”
Tot astăzi au fost lansate volumele din colecția Casei Memoriale „Nicolae Iorga” Botoşani, „Catalogul operelor istoricului” (1892-1940) și „Nicolae Iorga –o bibliografie” (1965-2020). Acestea au fost prezentate de Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani. Autorul acestora este George Arhip.
„Întâlnirea de astăzi este o pledoarie pentru ca noi, botoșănenii, să nu mai stăm în genunchi. Să ne ridicăm în picioare, să nu ne socotim la capătul lumii. Avem foarte mult spirit, avem dreptul la demnitate. Aceste lucrări ne așază și pe noi botoșănenii, cercetătorii botoșăneni, în panteonul celor care au primit Premiul Național de Istorie Nicolae Iorga. Cele două volume nu sunt despre trecut sau doar pentru specialiști. Sunt pentru toată lumea. Dacă simțiți că vă este greu, că nu vă iese nimic, recurgeți aceste volume, volume care vă vor da tărie”, a transmis Traian Apetrei.
De asemenea, au fost decernate diplome de excelență cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea istoricului Nicolae Iorga.
Manifestările continuă şi în weekend
Manifestările vor continua vineri, 4 iunie, când va avea loc o conferință susținută online de profesorul universitar Gheorghe Cliveti. De asemenea, va avea loc un vernisaj şi vor fi audiții din fragmente din opera lui Nicolae Iorga. Sâmbătă, 5 iunie și duminică, 6 iunie, între orele 09.00-16.00, botoșănenii vor putea vizita gratuit expozițiile de bază și temporară la Casa Memorială „Nicolae Iorga” Botoşani , dar vor fi și audiții de conferinţe radiofonice.
Manifestările sunt organizate în parteneriat cu Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” Botoșani și Cercul Militar, Botoșani.