Autorităţile locale fac eforturi disperate pentru a spori rata de vaccinare la nivelul judeţului, care se zbate, în continuare, în coada clasamentului naţional. Astfel, în aceste zile, vor fi organizate două campanii de vaccinare fără programare.
Mai întâi, în interiorul Uvertura Mall, la etajul al treilea, în dreptul cinematografului, autoritățile botoșănene, împreună cu reprezentanții mall-ului, au organizat un maraton la care sunt așteptați să se imunizeze în special tinerii cu vârste între 16 şi 23 de ani.
Acest maraton, unde este folosit vaccinul Pfizer, va fi organizat până pe data de 1 iunie, ora 20:00, iar tinerii cu vârsta între 16-18 ani trebuie să fie însoțiți de părinți sau tutore. În lipsa unui adult, este nevoie de un acord scris al acestora. „Este o modalitate facilă prin care cetăţenii judeţului se pot vaccina, având în vedere că la acest drive thru, în această săptămână, se va folosi Johnson&Johnson şi se vede că există o adresabilitate mai mare la acest vaccin cu doză unică”, a spus prefectul Dan Nechifor.
La ieşirea spre Iaşi, în parcarea hipermarketului Kaufland, botoşănenii vor avea parte de un punct de vaccinare de tip drive thru, unde va fi folosit vaccinul Johnson&Johnson. De altfel, deşi vaccinarea propriu zisă urma să înceapă la ora 12, de la 10 erau deja o maşină cu două persoane şi alte două persoane, pe jos, care aşteptau să se vaccineze. „Se pare că acest vaccin, având în vedere că este monodoză, începe să câştige teren în preferinţele celor care aleg să se imunizeze, contând şi faptul că în aceste fluxuri de vaccinare nu este nevoie de programare”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.
La deschiderea celor două acţiuni au luat parte prefectul Dan Nechifor, medicul Monica Adăscăliţei, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, precum şi adjunctul acesteia, Teodor Ferariu.