Cică ieri a fost Ziua Românilor de Pretutindeni. Știați că avem un departament pentru românii de pretutindeni, fost minister, acum pendinte de secretariatul general al guvernului, care are un șef cu rang de secretar de stat? Ultima postare de pe site-ul oficial (www.dprd.gov.ro) este de acum 11 zile. Cu ce se ocupă, în afară de a oferi sinecuri pentru protejații zilei? Cu bani, cu finanțări, cu ce altceva? Care se împart pe prietenii, pe relații de partid și, în anumite cazuri, pe retorsiuni cărora mă feresc să le dau definiția din Codul Penal.
Pe o rețea de socializare, sub urarea de „La mulți ani” postată de secretarul de stat, avem o remarcă edificatoare: „dacă tot amintim de această zi, poate răspunde cineva din cadrul acestui Departament la intrebarea lăsată fără răspuns până acum și anume când vor fi anunțate rezultatele concursului de proiecte lansat de acest departament, al cărui termen de depunere a fost 15 martie? Mulțumesc anticipat.”
Asta ar trebui să trezească suspiciuni, dar nu trezește. Avem atâtea pe cap, vaccinarea trenează, în mediul rural aproape că nici nu există, se redeschid terasele, se scumpesc gazele, vin concediile, cui îi pasă de niște proiecte care oricum nu au mare succes? Asociațiilor care beneficiază de finanțare. Acestea au, în general, un rol benefic în viața românilor din diaspora, prin minimul merit că îi mai adună din când în când sub același acoperiș. Altfel, acțiunile lor se pierd într-un anonimat trist, nebăgate în seamă nici de presa din țara gazdă nici de cea de acasă.
Cum s-a ajuns aici? Prin acțiuni de sus în jos. Prin activitatea unor trepăduși care nu știu să facă altceva, adică nu se pricep la nimic în afară de șmecherii. Pe de altă parte, sunt și entuziaști meritorii, dar pe ei autoritățile de București nu-i bagă în seamă. Știu reviste excepționale, editate în Germania și Israel, televiziuni românești din Statele Unite și Australia, grupuri folclorice din Italia și Spania de care DPRP habar nu are, scriitori români care s-au publicat singuri peste mări și țări fără să vadă un sfanț sau să beneficieze de promovare din partea Institutului Cultural Român.
De sus în jos înseamnă că oficiali ai DPRP merg în deplasări luxoase în zonele în care activează asociații românești, invită un oficial local, de obicei de rang mic, țin o cuvântare searbădă în fața unui auditoriu de cinci-șase persoane cu trei steaguri în spate și gata, urmează pozele și protocolul – adică o masă îmbelșugată și bine stropită. Așa se bifează o acțiune care costă câteva zecii de mii de euro. Impactul pentru comunitatea căreia chipurile i se adresează este egal cu zero. În același sens, de sus în jos acționează și românii din diaspora care trăiesc acolo pe spinarea românilor. Au relații valoroase în țară, își fac o asociație în diaspora, obțin finanțări, bagă mai bine de jumătate în buzunare și s-au scos. Unii au fost trimiși acolo cu misiuni precise, alții o fac fiindcă sunt descurcăreți
Cam așa funcționează relația metropolei cu suburbiile. De jos în sus nu se poate. Orice român apelează la ambasadă, consulat, DPRP, ICR sau oricare dintre asociații pentru o acțiune concretă află că nu sunt bani, că nu sunt spații disponibile, că responsabilul este bolnav sau în concediu, că nu mai sunt locuri sau că sesiunea de înscrieri s-a încheiat de mult timp. Sau, pur și simplu, nu primește niciun răspuns, cum am arătat la început.
Ziua Românilor de Pretutindeni ar trebui să ni se adreseze și nouă, celor din țară, fiindcă nu-i familie care să nu aibă un membru sau prieten plecat. Dar, după cum este intitulată, pare să fie o zi dedicată doar diasporei. Un construct fals, care nu a prins. Marcată de festivisme goale de conținut dar pline de ipocrizie și vorbe deșarte, ziua asta nu face decât să arate cât de fragilă este democrația atunci când este mimată și când în spatele pretinsului drag de țară se află doar interese pecuniare.
