duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTConsilierii județeni somați să-și depună declarațiile de avere (video)

Consilierii județeni somați să-și depună declarațiile de avere (video)

Consilierii județeni botoșăneni au fost avertizați miercuri, pe 26 mai a.c., de secretarul general al județului Marcel Stelică Bejenariu, să-și completeze declarațiile de avere pe anul în curs. Potrivit acestuia, termenul limită de depunere a noilor declarații este 15 iunie, dată până la care aleșii locali vor trebui să completeze informațiile cu privire la sumele obținute pe parcursul anului 2020, din toate sursele, până la data de 31 decembrie 2020, precum și toate schimbările survenite în ceea ce privește bunurile deținute, care trebuie actualizate la data completării. „Vă rog să respectați termenul de 15 iunie pentru că și noi suntem obligați să le transmitem mai departe la Agenția Națională de Integritate”, a spus secretarul Marcel Stelică Bejenariu.

Săptămâna trecută, ANI a anunțat că, începând cu anul 2021, procedurile de completare și depunere a declarațiilor de avere și de interese se pot simplifica. Instituția a lansat noua platformă online „e-DAI”, prin intermediul căreia, funcționarii publici, demnitarii și alte categorii prevăzute de lege își pot completa și depune declarațiile de avere și declarațiile de interese, în format digital. Important de știut este că doar până la finalul anului 2021, Agenția va mai accepta atât declarații semnate electronic prin intermediul noii platforme e-DAI, cât și cele completate și depuse în format clasic, semnate olograf. „Începând cu 1 ianuarie 2022, toate persoanele prevăzute de lege vor avea obligația de a transmite declarațiile DOAR semnate electronic prin intermediul platformei e-DAI”, se arată într-u comunicat ANI.

Astfel, până la data de 31 decembrie 2021, toate autoritățile publice, instituțiile publice sau unitățile din care fac parte cei obligați să depună aceste declarații au obligația de a asigura deponenților certificate calificate pentru semnătură electronică.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
5 ° C
10.6 °
5 °
88 %
1.6kmh
61 %
S
6 °
D
16 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...