Un botoșănean specializat în furturi din locuințe a fost reținut de polițiștii suceveni, sub acuzația de furt și lovire sau alte violențe, după o „lovitură” ratată în orașul Siret. În vârstă de 36 de ani, Ioan Dan T., de loc din Dorohoi, pusese ochii pe un apartament din Siret, iar pe 13 mai a.c. a mers țintă acolo, încercând să deschidă ușa cu chei potrivite. Ghinion, pentru că în interiorul locuinței se afla o tânără de 29 de ani, care i-a ieșit în cale. Cu un tupeu incredibil, individul a susținut că a închiriat apartamentul cu pricina, iar când tânăra a ripostat, dorohoianul s-a îmbrâncit cu ea, după care a fugit.
După această întâmplare, tânăra a sunat la 112, iar cazul a intrat în atenția polițiștilor din Siret, care au declanșat mai multe investigații pentru identificarea autorului. Cercetările i-au condus pe anchetatori spre Ioan Dan T., care a devenit principalul suspect. Astfel, în cursul zilei de marți, 25 mai a.c., polițiștii suceveni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, două în Dorohoi și unul în Botoșani. Preluat de anchetatori și audiat în calitate de suspect, Ioan Dan T. a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, cercetările continuând sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Serie de condamnări la activ
Dorohoianul a adunat până acum mai multe condamnări, ultima încasată fiind de nouă ani și patru luni de închisoare pentru mai multe furturi comise în 2014. Tânărul acționa de regulă cu un complice, care îl ducea cu un autoturism Ford prin localitățile unde urma să acționeze. Surprinzător, nu acționa noaptea, ci ziua, mizând pe faptul că proprietarii locuințelor sunt plecați la serviciu sau cu treburi prin oraș. Folosea un șomoiog de chei și când reușea să intre în apartamente, fura tot ce prindea, de la bomboane și detergenți, la mouse-uri de la calculatoare, dar și bijuterii, ori alte lucruri mai importante cum ar fi laptop-uri, aparatură electrocasnică, ori ustensile electrice.
După una dintre spargerile comise în Botoșani, el s-a dat singur de gol. Astfel, într-una din zilele din perioada 11 martie – 13 martie 2014 , în cursul dimineții, individul și complicele său au intrat în blocul situat pe Calea Națională, nr. 54, unde, folosind chei potrivite, au pătruns într-un apartament de unde au furat un telefon iPhone S 4 și un telefon Samsung Galaxy Mini 2. După comiterea faptei, cei doi s-au întors în municipiul Dorohoi, iar Ioan Dan T. s-a fotografiat cu telefonul iPhone, fără a cunoaște faptul că acesta avea activată o funcție de salvare a fotografiilor într-un server Apple i cloud. Fotografia a fost observată de proprietarul telefonului, care a pus-o mai apoi la dispoziția polițiștilor. Așa se face că dorohoianul s-a trezit imediat cu anchetatorii la ușă.
Dorohoianul a stat după gratii până anul acesta
Furturi de acest gen au fost comise și în Fălticeni (județul Suceava), dar și în Iași. În Iași, de exemplu, pe 7 aprilie 2014, Ioan Dan T. și complicele său au intrat într-un bloc, ziua în amiaza mare, sunând la interfon și recomandându-se ca fiind distribuitori de pliante publicitare. Au urcat cu liftul până la ultimul etaj, apoi au coborât pe scări și au verificat ușile de acces de la apartamente.
La etajul VII, au sunat și bătut insistent la ușa apartamentului nr. 27 și, pentru că nu a răspuns nimeni, Ioan Dan T. a deschis ușa folosind una dintre cheile adunate de el zi de zi. Doar că în interior era un chiriaș, care l-a surprins în holul locuinței. Și aici, cu un tupeu incredibil, dorohoianul a susținut că a fost trimis de proprietar să repare aragazul. Observând că individul purta mănuși și avea o legătură cu chei, chiriașul i-a cerut să-i dea cheia de la apartament și chiar a încercat să o ia, dar Ioan Dan T. a reușit să fugă.
După acest val de furturi, el s-a ales cu ultima condamnare de nouă ani și patru luni de închisoare, care l-a ținut în pușcărie până anul acesta. Când s-a văzut însă liber, tânărul ar fi revenit la vechile metehne.