Așa se numește cea mai nouă carte publicată de scriitorul Victor Teișanu, cel ce, locuind la Darabani, are parte, se pare, exact de acea liniște în care să poată percepe sunetele profunde ale inspirației sale proprii, dar și, din ce în ce mai des și mai avenit, ale altor împătimiți ai cărților. De fapt, și el poate spune: „Ia, eu fac ce fac de mult…”, adică își continuă traiul între cărți, precum a făcut în viața „civilă”, pe când păstorea biblioteca celui mai nordic (deocamdată!) oraș al țării. Acum tăcerea lui a dat la iveală o carte impunătoare, publicată în colecția Opera Omnia a Editurii TipoMoldova din Iași în care, cum altfel?, aprofundează profesionist și perspicace „monogramul indivizilor” (avenita sintagmă eminesciană!), recte a unor cărți semnate de autori contemporani, nu o dată dintr-un soi de donquijotism, în chip de „act de necesară justiție” față de cei „cu vizibilitate restrânsă!”. Doar că prima referire nu este despre un autor de acest gen, ci dimpotrivă: Mihai Eminescu. Însă într-o abordare cu totul originală și deosebită, oricât ar curge vremea peste ea, aceea semnată de Svetlana Paleologu Matta și intitulată „Eminescu și abisul ontologic”, lecturată fiind acum la a III-a sa ediție (Ed. Augusta, Timișoara, 2007), cu interesul co-rezonant, datorat autoarei elvețiene, cunoscută (atât cât este în România!) ca abordând opera eminesciană (și nu numai !) din perspectivă hermeneutică, aceea care – nu o dată am semnalat – apare ca fiind practicată cu îndemânare și de către Victor Teișanu. Ca atare, acesta percepe punctele nodale ale unghiului de privire al acestei autoare – (apreciată de-a lungul timpului de spirite înalte ale cugetării românești și nu numai!), precum „reducția fenomenologică patentată de Husserl, în chip de acces la esențe, sau teoreticianul angoasei, Kirkegaard, dar cu precădere, tratarea Absolutului eminescian prin perspectiva Ființei, (Dasein-ul lui Heidegger), concluzionând pe bună dreptate (la fel cum am afirmat și noi atunci când am cunoscut opera și persoana ei!), că „mobilitatea investigativă a Svetlanei Paleologu Matta este uluitoare”. Dar poate la fel de uluitoare este și dovada pe care substanțiala tratare a acestui subiect o demonstrează cu prisosință, aceea a lejerității și profunzimii cu care autorul de la Darabani analizează și luminează sub privirea cititorului ideile majore ale marii doamne de la Lugano, ea conducând la concluzia că „prin varii aspecte ale gândirii, poetul se situează „dincolo de Heidegger”.
Pentru că nu este etic a sublinia „în oglindă” tratarea – pe larg – a studiului „Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii” a subsemnatei, ci doar a-i mulțumi pentru obiectiva și profunda abordare, semnalez, în parcimonia spațiului prezent, faptul că autorul continuă aprofundarea universului eminescian, prin capitolul intitulat „O nouă contribuție eminescologică”, aceea abordată din perspectiva medicală semnată de Valeriu Lupu, dar și alte capitole referitoare la universul eminescian, inclusiv unul intens analitic privitor la abordările lui Lucian Boia, toate laolaltă însumând un corpus de studii eficiente și proaspete aflate pe teritoriul ce pare uneori obosit al eminescologiei. Mai aflăm capitole dedicate lui Caragiale, lui Dimitrie Petrino, lui Ion Pillat, lui Radu Gyr, dar în chip îmbucurător, și încântătorului boem botoșănean, Artur Enășescu.
Dar discursul ca-n poveste, înainte mult mai este, ba chiar tot mai profund și mai curgător printre esențe, despre nume majore, precum Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana, Virgil Mazilescu, Monica Pillat, dar urmând apoi și o altă generație cu nume precum Cassian Maria Spiridon, Matei Vișniec, Lucian Vasiliu, Dan Lungu. Nici acum nu se încheie acest „roman hermeneutic” (acesta este, cred. definiția potrivită acestei cărți!). Ci urmează texte despre cărți semnate de Constantin Arcu, Svetlana Cârstean, Dan Movileanu, dar și regretatul nostru congener Corneliu Popel, precum și consoarta sa, Rodica Popel; dar și, el însuși analist literar subtil, Robert Șerban. Urmează nume locale precum Stelorian Moroșanu, Constantin Mădularu, Gheorghe Șerban, Cezar C. Viziniuc, George Luca, Mircea Oprea, dar și vicinale: Horațiu Stamatin, Ion Mateiciuc, Vlad Sibechi, Margareta Chiurlea.
Că toată cartea aceasta de 495 de pagini mustește de valoare, obiectivitate, profunzime și adevăr stau, poate, dovadă și reacțiile – parcă uimite! – consemnate la final, ale unora dintre autorii abordați al căror „A.D.N. literar” a fost decelat cu finețea unui laborator profesionist, chiar dacă uneori ușor îndulcite de bunul simț al omului ce caută să reveleze calitățile și nu să lovească sadic, exagerând fericit, opusul lor.
Lucia OLARU NENATI
