spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTVot în CL pentru un Consiliu de Administraţie provizoriu la Modern Calor

Vot în CL pentru un Consiliu de Administraţie provizoriu la Modern Calor

În cadrul şedinţei de astăzi a Consiliului Local au fost făcute nouă propuneri pentru administratorii provizorii de la Modern Calor.

Înainte ca reprezentanţii formaţiunilor politice să anunţe pe cine susţin, viceprimarul Liviu Toma, de la PRO România, le-a recomandat aleşilor locali să analizeze foarte bine pe cine propun ca administratori provizorii, pentru că menirea acestui CA provizoriu va fi aceea de a face selecţia viitorilor membri ai CA-ului. Edilul a făcut trimitere la ordonanţa de urgenţă vizând guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Sunt nişte cerinţe pe care, nu avem încotro, trebuie să le respectăm şi o să dau un singur exemplu – se cere ca fiecare membru al CA-ului să aibă cel puţin cinci ani vechime în management, în administrarea unei firme de profil, pentru că, altfel, dacă nu are această experienţă, cred că nu vor face cea mai bună selecţie şi ne vom regăsi după aia într-o situaţie în care, din rău în mai bine o să fie din rău în mai rău, şi toţi ne dorim ca lucrurile la Modern Calor să evolueze într-un sens pozitiv”, a spus Liviu Toma.

Marcel Gheorghiță, de la USR -PLUS, i-a propus pe inginerii Doru Burlacu şi Doru Florentin Nechifor. Cătălin Flutur, consilier municipal PNL, i-a propus pe inginerul Mihai Miler, economistul Denisia Agapie (fost director economic al Modern Calor, în prezent pensionară), juristul Mihai Hriţcu şi Constantin Zărnescu (fost membru în CA-ul de la Modern Calor ). Din partea social democraţilor, consilierul Gabriel Tanasă i-a propus pe Doru Constantin (fostul preşedinte al CA-ului de la Modern Calor), Simion Drelciuc (fost director al Urban Serv şi fost membru în CA-ul de la Modern Calor şi Nova Apaserv) și economistul Viorica Andronachi (preşedintele CA-ului de la Urban Serv).

În urma votului secret, au fost aleşi Doru Burlacu, Doru Florentin Nechifor, Doru Constantin, Simion Drelciuc și Viorica Andronachi. Altfel spus, la nivelul deliberativului local, aşa după cum a concluzionat Cătălina Lupaşcu, consilier local PNL, funcţionează Alianţa PSD – USR – PLUS.

Administratorii provizorii vor avea un mandat de patru luni, cu posibilitatea de prelungire cu încă două luni. În această perioadă se va derula procedura de selecţie a administratorilor care vor avea un mandat de patru ani. Procedura va fi derulată de un expert independent, specializat în recrutare de personal. Mandatul vechiului CA de la Modern Calor a expirat pe 9 martie 2021.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...