Pandemia asta a scos la iveală, potențându-le, toate inechitățile sociale. Prăpastia între săraci și bogați s-a adâncit, motoarele de ascensiune socială sănătoasă s-au gripat în mocirla politicianismului, polarizarea convingerilor induse într-o masă slab educată a creat tabere ireconciliabile. Ca urmare, nivelul de stress a crescut până la cote greu de imaginat acum câțiva ani.
Orice amenințare la adresa convingerilor personale sau de grup devine instantaneu motiv de conflict. Suntem pe cale să pierdem cu totul toleranța, condescendența și disponibilitatea pentru dialog. Cunosc foarte puțini oameni dispuși să admită că au procedat greșit într-o anumită situație. Greșit față de normele sociale, față de o realitate obiectivă sau chiar față de ei înșiși și credințele lor.
Ipocrizia a devenit normă de stat într-o țară care geme de instituții democratice, dar în care decidenții, de la micile trepte de putere locală până la stratosfera guvernamentală, pot abuza – și chiar o fac – fără prea mari temeri de eventuale urmări. Este adevărat și că puțini dintre puternicii zilei o fac din rea voință. În cele mai multe cazuri este vorba doar despre slugărnicie, nepricepere, lipsă de cultură și de educație și, în cele din urmă, de prostie.
Devine regulă, în noul context social, definirea prin opoziție. Nivelul minim, un fel de cel mai mic numitor comun al valorilor la care se raportează membrii societății a fost ras, desființat. Valorile comune sunt pe cale de dispariție. Oamenii sunt din ce în ce mai mulți împotriva a ceva. Orice afirmație, intenție sau proiect își găsește de îndată detractori, grupuri compacte care combat aprig, cel mai adesea fără să aibă habar despre ce este vorba.
Conservatorii credincioși neagă vehement valorile propuse de progresiști, inclusiv pe cele demne de luat în seamă (cum ar fi incluziunea socială), aceștia din urmă vituperează zgomotos la adresa moralei creștine, ignorând cu desăvârșire că ei înșiși sunt produsul acesteia. Socialiștii îi înjură pe liberali în mijlocul unei societăți capitaliste de ale cărei avantaje beneficiază și ei, iar liberalii îi calcă în picioare pe socialiști în timp ce ei înșiși promovează măsuri de protecție socială. Insultele au devenit regulă, iar amenințările o normalitate.
Suntem campioni mondiali la mimă democratică. Rusia și statele aferente federației nu se pun, fiindcă acelea sunt asumat autocrate. Noi promovăm în continuare un fel de autocrații locale, de tip tribal. În niciun județ nu contează cine sunt și ce cred consilierii locali și județeni, ci cine este primar sau președinte, oricum acela decide singur. Nici cine sunt și ce rol au membrii unui consiliu de administrație, oricum directorul decide singur.
Suntem campioni mondiali la mimă culturală. Înmormântăm cu onoruri militare actori sau scriitori vestiți, dar teatrele ar muri de foame în lipsa subvențiilor publice, iar la carte avem cel mai mic procent de cititori pe o rază de 3.000 de kilometri. Înjurăm din rărunchi „sistemul”, dascălii și inspectorii școlari, medicii și statul paralel, dar suntem primii la aranjat examene, finanțat plagiate și pus pile la angajare.
Ne definim din ce în ce mai des identitatea de oameni buni în opoziție cu cei pe care îi disprețuim și nu facem nici cel mai mic efort pentru a ne evalua. Revolta și furia au înlocuit scara de valori sociale și culturale. Noi nu mai suntem ceva, ci suntem doar împotriva a ceva. Pandemia trece, deja sunt semne încurajatoare, dar clivajul acesta adânc pe care l-a creat va rămâne. Așadar, pentru a crea ceva durabil, noi între noi când ne împăcăm?
