Spania va primi turiști vaccinați din toată lumea începând cu 7 iunie, a anunțat vineri premierul spaniol Pedro Sanchez. Vor fi luate în considerare vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului și de Organizația Mondială a Sănătății.
„Începând din 7 iunie, toate persoanele vaccinate şi familiile lor vor fi binevenite în ţara noastră, indiferent de ţara lor de origine”, a spus Sanchez, potrivit Reuters.
În paralel, vizitatori din țări din afara UE considerate cu risc scăzut vor putea merge în vacanță în Spania fără să prezinte un test PCR negativ. Printre aceste țări sunt Marea Britanie, Statele Unite și China.
Sanchez a făcut anunțul la târgul internațional de turism de la Madrid.
Spania, care reprezenta a doua destinaţie turistică a lumii, după Franţa, înaintea de izbucnirea pandemiei, mizează din nou pe turism pentru a-și revitaliza economia. Sanchez a spus că speră ca anul acesta numărul turiștilor care vin în Spania să ajungă la 70% față de nivelul din 2019.
Instituțiile europene au ajuns joi seara la un acord privind certificatul verde, un document care va atesta că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, că are un test negativ recent sau că s-a imunizat natural, după ce a trecut prin boală. Acordul urmează să fie aprobat de Parlamentul European luna viitoare și ar trebui să intre în vigoare la 1 iulie.