Cei peste 3.600 de elevi intraţi în cursa pentru liceu vor afla astăzi până la ora 16.00 rezultatele probelor scrise. Acestea vor fi afişate la sediul unităţii de învăţământ unde s-au susţinut examenele, iar părinţii nemulţumiţi vor avea la dispoziţie patru ore pentru a contesta notele copiilor lor. Aceştia trebuie să ştie, însă, că notarea de după recorectare rămâne definitivă, chiar dacă scade sau creşte cu mai mult sau mai puţin de 0,5 puncte. Rezultatele finale vor fi publicate vineri, iar în perioada 3-6 iulie vor trebui completate fişele de înscriere la liceu.
În perioada 4-7 iulie părinţii vor verifica dacă fişele editate sunt corecte. Va urma apoi repartizarea computerizată, programată în calendarul Evaluării Naţionale pentru 12 iulie. Rezultatele acestei etape vor fi afişate atât la unitatea gimnazială absolvită cât şi la licee, urmând ca în perioada 13-17 iulie să se depună dosarele copiilor la liceele unde aceştia au fost repartizaţi.
Pentru completarea fişelor de înscriere, părinţii trebuie să ştie că oficialii din învăţământ recomandă scrierea a cât mai multe opţiuni pe fişă, cu alte cuvinte a cât mai multe profiluri din cât mai multe licee. Este bine să se ţină seama de media proprie de admitere, precum şi de media ultimului admis în anul anterior la liceele vizate.
Spre exemplu, în 2016 cea mai mare ultimă medie de admitere a fost în Colegiul „Mihai Eminescu” la profilul „ştiinţe ale naturii” (media 9,25), iar ultima medie cu care s-a intrat, indiferent de profil, a fost 7,61. La Colegiul „A.T. Laurian”, ultima medie a fost 6,88.
Anul trecut, însă, s-a intrat la liceu şi cu medii mai mici. Spre exemplu, au fost elevi înscrişi cu medii sub 3 la licee precum „Anastasie Başotă” Pomârla (2,46), Liceul „Petru Rareş” Botoşani (2,66), Liceul „Regina Maria” Dorohoi (2,76), Liceul „Demostene Botez” Truşeşti (2,99) şi Liceul Alexandru cel Bun” Botoşani (2,88).
Locuri disponibile şi în învăţământul profesional
Copiii care doresc să se îndrepte către învăţământul profesional au la dispoziţie 896 de locuri, în 16 unităţi şcolare din întreg judeţul, accesul în această formă de învăţământ avându-l şi absolvenţii de gimnaziu care nu au dat Evaluarea Naţională.
Perioada de înscriere este 3-7 iulie şi se face direct la unităţile şcolare. Dacă numărul celor înscrişi este peste numărul locurilor în clase, se desfăşoară o probă suplimentară pe 10 iulie, iar rezultatele se comunică pe 13 iulie.