O singură firmă este interesată de contractul vizând realizarea reţelelor de utilităţi la Spitalul de boli cronice şi îngrijiri paliative. Această firmă este Instal Con. „Suntem în etapa de evaluare a raportului tehnic de către colegii de la Investiţii. În funcţie de rezultatul acestei evaluări, documentaţia ajunge înapoi la colegii de la Achiziţii, care emit raportul final şi semnăm contractul. Acest lucru se va întâmpla în maxim două săptămâni”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Potrivit edilului, firma trebuie să execute lucrările în şase luni, însă se va insista pentru finalizarea acestora într-o perioadă mai scurtă.
Spital nou ţinut cu lacăt pe uşă
După mai bine de un an de la debutul unei crize sanitară fără precedent, municipiul are în continuare un spital ultramodern care stă cu lacătul pe uşă deoarece edilii nu s-au grăbit să racordeze clădirea la utilităţi. Oficialii botoşăneni au tot dat asigurări că sunt în căutare de soluţii pentru accelerarea lucrurilor, fapt care evident nu s-a întâmplat din moment ce unitatea sanitară este în continuare nefuncţională.
În toamna anului trecut, constructorul spunea că lucrările la spitalul care se află lângă Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” erau la un stadiu de peste 90%. Conducerea Companiei Naţionale de Investiţii a anunţat, însă, că nu poate recepţiona lucrarea în lipsa utilităţilor.
Spital pentru bolnavii în stadii terminale
Această unitate este destinată bolnavilor care sunt în stadii terminale ale unor boli cronice grave şi care pot fi îngrijiţi de personal de specialitate. Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei, fonduri asigurate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii. Dotările vor fi asigurate de CNI, dar şi de municipalitatea botoşăneană. Obligaţia municipalităţii este şi aceea de a finanţa lucrările de racordare a spitalului la reţelele de utilităţi.
Spitalul este dotat cu paturi ultramoderne, saloane cu baie proprie, televizor, sistem de apel al asistentelor, oxigen la fiecare pat.
Demersurile pentru noul spital au fost făcute încă din anul 2013 de către deputatul Tamara Ciofu, însă lucrările au început în noiembrie 2017.