Majoritatea drumurilor judeţene vor rămâne în starea jalnică în care se află, din cauza faptului că bugetul alocat reparaţiei drumurilor judeţene se duce în mare parte pe plata salariilor angajaţilor CJ şi a instituţiilor subordonate. La nivel declarativ, în urmă cu câteva luni autorităţile judeţului aveau cei mai mulţi bani şi cea mai arzătoare dorinţă de a asigura botoşănenilor drumuri netede ca în palmă.
Preşedintele CJ, Costică Macaleţi, a spus în repetate rânduri, prima dată fiind în campania electorală de anul trecut, că starea drumurilor judeţene este o prioritate pentru el. După un an de mandat, realitatea din teren este cu totul alta. Şi la stabilirea bugetului naţional, Costică Macaleţi, împreună cu parlamentarii PSD, se lăudau că suma de 12,5 milioane de lei alocată reparaţiilor drumurilor din judeţ este printre cele mai mari la nivelul ţării. Aceasta însă nu ajungea decât pentru peticiri, standardul de preţ stabilit la nivel central pentru un kilometru de drum asfaltat fiind de 2,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă că banii ajung pentru doar cinci kilometri de covor asfaltic.
Preşedintele CJ a declarat ieri că la momentul actual banii nu vor ajunge nici pentru cât s-a programat iniţial, şi asta din cauza creşterii salariilor din acest an. „Mare parte din bugetul alocat pentru întreţinerea şi repararea drumurilor judeţene se duce pe majorarea salariilor din Consiliu şi din unităţile din subordine”, a menţionat acesta.
În 2017 remuneraţiile celor din CJ au fost majorate de două ori: odată cu 20% şi doua oră cu încă 75 de procente. Ultimele majorate au fost chiar salariile preşedintelui şi a vicepreşedinţilor legislativului judeţean.
În ce priveşte drumurile judeţene, Costică Macaleţi recunoaşte că sunt slabe şanse ca până la finalul anului să se mai facă intervenţii de amploare, exprimându-şi speranţa ca, după formarea noului guvern, să fie aprobate o serie de proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării.
Cele mai mari probleme sunt pe sectoarele de drum Vorona-Oneaga-Pădureni, Buhăceni-Dângeni-Hăneşti, Coţuşca-Ghireni, Dângeni-Mihălăşeni, Ştefăneşti-Murguţa-Dobârceni, Dumeni -Cordăreni-Corlăteni, Coşula-Vorona, Ionăşeni-Măşcăteni, Corlăteni-Dimăcheni.
Un alt drum cu mari probleme este porţiunea Flămânzi – Prăjeni – Plugari, acolo unde autorităţile nu au intervenit deloc de la începutul anului. La sfârşitul săptămânii trecute au început reparaţiile amânate de mai multe ori. În schimb, cei care au tranzitat drumul în această săptămână au spus că nu au văzut vreun utilaj care să lucreze în acea zonă.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.
– Alexandru DOROFTEI
– Irina SIMINICEANU