La data de 15 mai 2021, polițiștii Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 44 de ani, din județul Argeș, cercetat sub aspectul comiterii infracțiuinilor de conducere sub influența alcoolulului și conducere fără permis.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Botoșani și ar fi intrat în coliziune cu mai multe pubele de gunoi, rezultând doar pagube materiale. “Bărbatul avea o alcoolemie de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea polițiștilor, le-a prezentat acestora un permis de conducere emis de autoritățile germane, care nu prezenta toate elementele de siguranță, ulterior stabilindu-se faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.