Primarul Cosmin Andrei a anunţat că se va reveni la şedinţele de Consiliu Municipal organizate în Sala „Mihai Eminescu” a Primăriei Botoşani. „Începând cu această lună, ședințele de Consiliu Local vor fi organizate în sala de ședințe a Primăriei, cu prezență fizică, dar respectând normele actuale. Observăm cu toții că numărul infectărilor este din ce mai mic. Vom cere un punct de vedere și celor de la Direcția de Sănătate Publică pentru a fi în regulă din punct de vedere organizatoric”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Decizia edilului vine şi ca urmare a problemelor înregistrate la ultima şedinţă extraordinară, organizată online, la care transmisiunea live a lăsat mult de dorit. Mai mult, înainte de şedinţa ordinară, viceprimarul Liviu Toma, de la PRO România şi consilierii liberali s-au declarat nemulţumiţi de organizarea şedinţei în mediul online, după ce, în ultima perioadă, deliberativul local a avut şase întâlniri la Casa Sindicatelor.