Termen limită pentru depunerea declaraţiei unice la Fisc
Persoanele care realizează venituri din activități independente pot depune declarația unică la ANAF până pe 25 mai. Aceasta poate fi depusă atât online, cât și în format fizic. Astfel, pentru cei care vor alege să depună cererea electronic, o pot face prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, disponibil pe site-ul www.anaf.ro sau prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat.
Cei care vor să depună declaraţia unică pe hârtie, o pot face direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.
Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin organelor fiscale apelând la Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60 sau prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, disponibil pe site-ul pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spatiul Privat Virtual.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pune la dispoziția persoanelor mai multe modele pentru completarea declarației unice în funcție de categoria din care fac parte persoanele care obțin venituri din activități independente.
„Pentru a veni în ajutorul persoanelor fizice care au obligația depunerii, în anul 2021, a declarației unice, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziție mai multe modele pentru completarea acesteia. Mai exact, în cazul persoanelor care obțin venituri din activități independente impuse în sistem real, persoanelor care obțin venituri din activități independente impuse la norma de venit, persoanelor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (contracte de închiriere în lei și valută), persoanelor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (contract de închiriere în lei) sau persoanelor fără venituri care optează pentru plata contribuției la sănătate”, au transmis reprezentanții ANAF.
Fiecare model de completare poate fi descărcat gratuit de pe portalul-ul ANAF din Secțiunea asistenţă pentru contribuabili, Subsecțiunea Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative/Modele de completare a declarației unice. Acestea conțin indicații vizuale pentru completarea secțiunilor declarației unice în funcție de venitul obținut, potrivit ANAF.
De asemenea, ANAF a creat pe portalul instituțional o rubrică în care se regăsesc toate informațiile detaliate despre declarația unică (Ghid de completare, Formularul 212 pentru descărcare, baza legală etc.), aceasta putând fi accesată la acest link https://static.anaf.ro/static/10/SPV/info_spv.htm