Echipele Urban Serv vor spăla în următoarele zile strada Pacea. Gabriel Tanasă, directorul Urban Serv, a declarat că activitatea va fi eficientă dacă botoşănenii nu vor mai parca în acea zonă. „Pe strada Pacea noi o să dăm cu jetul cu apă doar lângă bordură şi o să vină două măturători din spate, care o să treacă de două – trei ori şi o să facă lună toată strada. Dacă oamenii o să înţeleagă şi o să fim şi eficienţi, adică să nu dureze două zile să spălăm o stradă, vom stabili un program pe care îl vom anunţa. Să spunem <anul acesta vom acţiona măcar în zonele principale, Bulevardul Eminescu, Octav Onicescu, George Enescu>, unde, dacă vă uitaţi, e foarte mult praf”, a spus Gabriel Tanasă.
Directorul Urban Serv a adăugat că străzile principale din municipiu sunt curate, în schimb, în zonele unde sunt maşini parcate este strat de mizerie pentru că maşinile societăţii nu au cum să acţioneze acolo. Muncitorii societăţii au mai fost trimişi să răzuiască stratul de pământ de lângă bordură, dar au acţionat numai acolo unde nu sunt maşini parcate lângă trotuare.
„Străzile nu au fost niciodată spălate la rigolă„
„Avem trei aspiratoare, ne mai vin în acest an două, iar în 2022 încă două. Aceste aspiratoare sunt foarte bune, aspiră praful, dar nu şi stratul întărit de lângă bordură. Ideea că străzile nu au fost niciodată spălate la rigolă, la bordură şi noi asta vrem să facem acum”, a explicat directorul Urban Serv.
Societatea de salubrizare are la această dată două utilaje pentru spălatul străzilor şi în scurt timp îl va achiziţiona şi pe al treilea, utilaj care are şi măturătoare şi jet de apă.