spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTCamelia Socianu, reconfirmată în funcţia de preşedinte al Sindicatului „IMPACT”

Camelia Socianu, reconfirmată în funcţia de preşedinte al Sindicatului „IMPACT”

Ieri, Sindicatul „IMPACT” a marcat 30 de ani de activitate, prilej cu care a fost aleasă şi conducerea pentru următorii cinci ani.

La Adunarea Generală au participat peste 80 de membri și invitați, reprezentanţi ai celor peste 1.700 de membri de  sindicat, angajați în 80 de instituţii de asistență socială și de administrație publică locală şi centrală.

În ultimii 10 ani, sindicatul a fost condus de Camelia Socianu. Ea nu a avut contracandidat, astfel încât a fost realeasă președinte al Sindicatului „IMPACT”. Camelia Socianu este şi prim-vicepreședinte al Federației Naționale Sindicale Pro.Asist, membră a Colegiului Consilierilor Juridici, a Corpului Profesioniștilor în lobby și advocacy, licențiată în drept și psihologie, cu Master în Studii de Muncă la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Ea a reprezentat  membrii Sindicatului „IMPACT” în peste 4.500 de dosare, în toate instanțele naționale.

Tot ieri au fost desemnaţi şi ceilalţi membri ai echipei de conducere, respectiv Sebastian Lemni – prim-vicepreședinte, Brînduşa-Drăguţa Budeanu, Adi Cristian Gorcea şi Elena Juravle  – vicepreşedinţi, Mariana Apetrei şi Laura Schröder – secretari executivi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20 °
45 %
0.6kmh
90 %
D
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...