Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, în ultimele 24 de ore au fost depistate 24 de cazuri noi de infecţie cu SARS-CoV-2. Dintre acestea 11 sunt din municipiul Botoşani.
De la debutul pandemiei şi până în prezent 13.855 de persoane s-au îmbolnăvit de Covid19. Dintre acestea 12.968 s-au vindecat, iar 665 de persoane şi-au pierdut până în prezent viaţa din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2. În momentul de faţă, la nivelul judeţului sunt 222 cazuri active de Covid19.
În municipiul Botoşani rata de infectare a ajuns astăzi la 0,80 cazuri la mia de locuitori. La nivelul judeţului rata de infectare este de 0,52 de cazuri la mia de locuitori.