vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTPeste 200 de botoşăneni vaccinaţi în prima zi la Cornişa (video)

Peste 200 de botoşăneni vaccinaţi în prima zi la Cornişa (video)

Prima zi din maratonul de vaccinare împotriva Covid organizat la Cornişa în acest weekend este considerată un succes de către autorităţi. În condiţiile în care reprezentanţii DSP estimau o prezenţă de 500 de persoane în cadrul acestui maraton, în prima zi, vineri, au fost vaccinate 204 persoane.

Potrivit cadrelor medicale, nu au fost înregistrate efecte secundare grave în urma primei zile de vaccinare.

Maratonul de la Cornişa se va întinde pe perioada a trei zile şi botoşănenii doritori se vor putea vaccina cu Pfizer, în cadurl celor două fluxuri organizate în Patinoarul din complexul de agrement din marginea oraşului.

on

t

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
2.2 ° C
2.2 °
1.6 °
86 %
1.8kmh
83 %
vin
4 °
S
7 °
D
14 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...