În perioada 1- 3 mai a.c., polițiștii și jandarmii botoșăneni au acționat pentru asigurare ordinii și liniștii publice precum și pentru respectarea măsurilor de sănătate publică, beneficiind de sprijinul polițiștilor de frontieră, a pompierilor și a specialiștilor din cadrul celorlalte instituții cu atribuții de control.
„În cadrul activităților desfășurate a fost verificat atât modul în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19, precum și respectarea ordinii și liniștii publice și a normelor de conviețuire socială”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Astfel, în cele trei zile, pe raza întregului județ au fost organizate 18 acțiuni, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul cărora au fost controlate peste 76 de obiective și peste 100 de mijloace de transport.
„În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 86 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 33.000 de lei. Dintre acestea, 55 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au purtat mască de protecție în locurile în care a ceasta a fost obligatorie, iar 30 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor de circulație”, a adăugat Delia Nenișcu.