A doua zi de Paște marchează debutul Săptămânii Luminate. Săptămâna care urmează Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată, iar credincioşii sunt îndemnaţi de slujitorii Bisericii să poarte în ei lumina Învierii lui Hristos.
Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor aflate în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei. Fiind prima zi după Duminica Paştelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării.
Potrivit tradiţiei, astăzi casa trebuie stropită cu agheasmă. Astăzi, în a doua zi de Paşte, finii ar trebui să meargă la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi.
În unele zone se păstrează obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pască pentru vestirea Învierii. Aşadar, lunea, feciorii stropeau cu apă fetele din sat, iar marţea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul s-a păstrat, iar tradiţia de a stropi cu parfum rudele şi prietenii vizitaţi a doua zi de Paşti s-a păstrat până astăzi în unele comunităţi.
În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri şi vineri sunt zile cu „harţi”. Biserica oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. De la Învierea Domnului şi până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. În această săptămână nu se fac parastase pentru cei plecaţi din această lume. Asta nu înseamnă că sunt daţi uitării. Cei trecuţi la cele veşnice sunt pomeniţi în cadrul oricărei Sfinte Liturghii.
„Lumina Învierii să ne cuprindă pe noi și întreaga lume”
În Scrisoarea Pastorală transmisă cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, arată că Învierea lui Hristos este izvorul bucuriei, rugăciunii, mulțumirii. Potrivit ierarhului, bucuria vieții, curajul de a lupta cu greutățile, atitudinea plină de nădejde în fața încercărilor sunt daruri ale Cerului oferite omului care are frică de Dumnezeu și stăruie în rugăciune
„În zilele Sfintelor Paști ne bucurăm de lumina Sărbătorii, de prezența celor dragi, de faptul că lumea este, parcă, mai bună. În același timp, știm bine că mulţi semeni de-ai noştri sunt cuprinşi de suferinţă. În spitale sunt mulți bolnavi, în lume există multă tristețe, lipsă de rugăciune și stare de nemulțumire. Multele răni din minți și din suflete completează tabloul unei lumi care suferă sub presiunea propriilor neputințe, orgolii și boli.
În fața unei asemenea realităţi, ce avem noi, creștinii, de împlinit? Fiecare, prin cuvânt şi prin faptă, să mărturisească înainte de toate că „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!” Apoi, avem datoria implicării în ocrotirea sănătății sufletești și trupești, atât în viața proprie, cât și în cea a semenilor noștri. Ajutorul și respectul pentru ostenitorii din spitale, sprijinirea celor bolnavi, împlinirea cu onestitate a obligațiilor legate de familie și profesie aduc mult bine societății. Acestea toate pot fi împlinite cu adevărat doar dacă le întemeiem pe credința și bucuria în Învierea Domnului Hristos, dacă viaţa noastră devine rugăciune și dacă avem gând de mulțumire.
Bucuria, rugăciunea și mulțumirea sunt întreitul medicament care contribuie în mod real la vindecarea proprie și a lumii. Ele sunt roade ale Duhului Sfânt de care lumea are imensă nevoie pentru a rămâne în echilibru şi pentru a-şi afla sensul.
Rog pe Dumnezeu, împreună cu dumneavoastră, să ne dăruiască puterea bucuriei în Înviere, adâncimea rugăciunii celei smerite și mulțumirea cea din inimă!
Să nu ne pierdem nădejdea, căci mai mare și mai puternic este Cel ce este cu noi, adică Dumnezeu, decât cei ce sunt vrăjmașii Bisericii, ai Adevărului, ai Neamului.
Lumina Învierii să ne cuprindă pe noi și întreaga lume, mărturisind până la marginile pământului că Hristos a înviat!”, se arată în finalul Scrisorii Pastorale.