De ani și ani de zile, conducătorii politici ai județului ne tot vrăjesc, referitor la drumuri, cu promisiuni, licitații, semnări de precontracte, întocmiri de studii de fezabilitate și câte și mai câte fantasmagorii bune doar de adormit copiii. Imediat ce se semnează un colț de hârtie igienică cu vreuna din problemele expuse mai sus, apar toți, în prim-plan, erijându-se cu emfază în niște providențiali trimiși ai cerului care nu fac altceva decât să se sacrifice pentru noi, cei mulți și, după cum se vede, și proști, din moment ce le-am acordat votul și încrederea. Cum totul se desfășoară exclusiv scriptic și declarativ, este lesne de înțeles că sacrificiul nu îl găsim în vreun balcon de vilă de politician, ci la ușa fiecăruia dintre noi. Da, 85 de români dintr-un milion au fost sacrificați anul trecut (și) din cauza gargarei fără fond în ceea ce privește starea drumurilor de la noi. Accidentele rutiere, că asta e tema editorialului de azi, plasează România anului 2020 pe un tragic și nedorit loc 1 în Uniunea Europeană, în condițiile în care media deceselor este de 42 la milion. Ca să nu mai vorbim de Suedia, o țară în care ciclul îngheț-dezgheț atât de des invocat de către constructorii români parcă nici nu ar exista, din moment ce nordica și friguroasă țară consemnează o medie de 18 persoane la un milion care și-au pierdut viața în accidente rutiere. Normal că nu numai starea drumurilor este cauza acestui fenomen. Se știe, siguranța traficului auto depinde de trei factori principali: starea drumurilor, starea tehnică a autovehiculelor și abilitățile conducătorului auto. Fiecare variabilă dintre cele trei poate fi decisivă, dar referitor la drumuri este limpede pentru oricine gândește cu capul lui că s-a întrecut de mult timp măsura. Cel mai negru drum din România este E85, cel care leagă Bucureștiul de Siret. Pentru noi, botoșănenii, E85 se termină la câțiva kilometri nord de municipiul Roman, de unde se desprinde ramura pentru Iași, iar de la Târgu Frumos intrăm, cum s-ar spune, în linie dreaptă pentru Botoșani. Și dacă drumul expres până la Târgu Frumos este în topul accidentelor rutiere, minunea că de aici și până la Botoșani nu sunt cruci pe marginea drumului la fiecare kilometru se datorează exclusiv faptului că oamenii merg cu multă atenție, în joc fiind atât viața lor, dar și a autoturismului care poate rămâne oricând lat în drum din cauza gropilor și a denivelărilor. Al doilea factor ce determină gradul de siguranță în trafic se referă la starea tehnică a autovehiculelor. Nu mai este un secret pentru nimeni că în această zonă s-a scăpat căruța la vale de tot prin înmatricularea unor mijloace de transport de-o seamă cu tata mare, non euro că mai jos nu se poate, sau cu volanul pe dreapta când în țara noastră, drumurile, semnele de circulație, amenajările din preajma intersecțiilor, toate sunt concepute pentru deplasarea pe partea dreaptă a autovehiculelor și nu pe stânga, ca în Regatul Unit. Fără nicio opreliște în a înmatricula orice hârb sau tigaie, România a ajuns să aibă un parc auto aproape mai bătrân ca … timpul! Glumea cineva că, de fapt, acest aspect are un scop economic foarte bine fundamentat și anume că, peste ceva ani, țara noastră va fi o mare și profitabilă piață auto de unde milionarii Occidentului își vor achiziționa automobile de epocă! Lăsând gluma amară la o parte, devine foarte limpede că cel mai normal lucru pe care ar trebui să-l facă guvernanții în această problemă este stoparea intrării în țară a acestor deșeuri. Măcar alea din containere care intră în ultima vreme tot mai mult în țară, nu se văd cu ochiul liber! Dar aceste trăsuri de old-boys vin, culmea, pe roțile lor, sunt verificate la vamă, RAR sau Înmatriculări, unde, ca urmare a legislației existente, nu pot fi oprite sau trimise înapoi de unde au venit. O lege care să spună HALT, cu respectarea legilor UE, cu respectarea draconică a condițiilor de mediu, este absolut necesară în România. Al treilea factor de risc în ceea ce privește accidentele rutiere se referă la conducătorul auto, la abilitățile lui, la experiența și știința pe care le-a căpătat. Din păcate, și aici există o mare problemă, și anume modul în care se obține permisul de conducere. Piteștiul, sau mai nou Suceava, au fost niște vârfuri de aisberg care au zguduit acest domeniu. Până la urmă, toate păcatele sunt omenești, dar a-i acorda unuia care nu știe să citească dreptul de a conduce pe drumurile publice este aproape o crimă, vinovat fiind clar, examinatorul. Dar nu numai el! Modul deficitar de organizare a acestor examene favorizează cozi kilometrice, iar unele subiecte care se dau la proba teoretică sunt făcute parcă anume pentru a-l băga în ceață pe participant. Și în acest caz, calitatea și claritatea legislativă nu dau nicicum pe de lături. Toți cei trei factori care concură la calitatea traficului au un numitor comun: poliția rutieră, organismul care se ocupă de monitorizarea traficului. Pânda agenților din autoturismele dotate cu aparatură radar mi se pare o mare imbecilitate, din moment ce, datorită tehnologiilor avansate, ar putea fi montate camere video în orice punct critic de pe un drum sau altul. În acest timp, onor polițiștii de la Rutieră ar putea sprijini și îndruma în stradă, atât pietonii cât și conducătorii auto, fără amenzi sau alte asemenea metode coercitive. Că, din ce știu eu, „îndrumare și control” este o sintagmă des utilizată în rapoartele și cuvântările festive ale miniștrilor de interne. Din păcate, până vor fi reglementate așa cum trebuie anomaliile din sistem, rămânem pe prima poziție a negrului clasament european.
