spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTNoi dotări la Urban Serv pentru colectarea deşeurilor reciclabile (video)

Noi dotări la Urban Serv pentru colectarea deşeurilor reciclabile (video)

Societatea Urban Serv îşi schimbă infrastructura de colectare a deşeurilor reciclabile. Astăzi, 29 aprilie, primarul Cosmin Andrei a organizat o conferinţă de presă la sediul Urban Serv de pe Bulevardul Eminescu, în cadrul căreia a prezentat modulele pentru colectare hârtie – carton, care vor fi amplasate în rampele de colectare a deşeurilor din municipiu.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, modificăm această infrastructură pe care am fost nevoiţi să o folosim până acum în municipiul Botoşani pentru cele trei categorii de deşeuri selective. Avem un tip de container care a fost gândit pentru hârtie şi carton, însă acest tip de container nu a funcţionat. De cele mai multe ori capacele erau deschise şi găseam acolo gunoi menajer sau hârtia şi cartonul erau aruncate în celelalte containere şi era foarte greu să facem colectare selectivă”, a spus primarul.

Edilul a adăugat că muncitorii Urban Serv au realizat noi module, fondurile necesare fiind asigurate din bugetul societăţii. Cele 12 module vor fi amplasate în platformele de lângă blocuri. Totodată, edilul le-a recomandat botoşănenilor să pună în noile containere doar hârtie şi carton pentru că doar aşa municipalitatea va putea să atingă ţintele în privinţa deşeurilor colectate selectiv şi nu va mai plăti penalităţi la Agenţia Fondului pentru Mediu. La finalul anului trecut, Primăria Botoşani a plătit penalităţi de aproximativ 600.000 de lei la AFM.

După ce Consiliul Judeţean va asigura municipalităţii fonduri din sumele constituite la nivel de judeţ, în viitorul apropiat vor fi amenajate în municipiu şi platforme îngropate, tot pentru colectarea deşeurilor reciclabile.

“Cetăţenii sunt dispuşi să colecteze selectiv”

Cetăţenii mi-au comunicat că sunt dispuşi să colecteze selectiv, dar au nevoie de infrastructură. Nu mai vor aceeaşi maşină de la Urban Serv care să amestece deşeurile selective cu deşeurile menajere. S-au separat aceste fluxuri şi funcţionează atât în platformele din condominii, cât şi la case”, a spus primarul municipiului.

Edilul a anunţat că va fi extins şi sistemul de supraveghere video a platformelor unde se colectează deşeurile, deoarece imaginile colectate de camerele amplasate deja printr-un proiect pilot au constituit suportul pentru o colectare şi o organizare mai bună a activităţii Urban Serv. „Intenţionăm să mai montăm astfel de camere, dar aşteptăm oportunităţi cu fonduri europene pentru căavem un Program Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care va pune accent tocmai pe respectul pe care-l acordăm faţă de mediu”, a concluzionat Cosmin Andrei.

Profitul societăţii, reinvestit în dotări 

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Gabriel Tanasă, directorul general al Urban Serv, a declarat că anul trecut societatea a reuşit să ajungă la o stabilitate financiară, drept pentru care s-a decis ca profitul să fie reinvestit în dotări. Potrivit oficialului, realizarea unui modul a presupus un efort financiar de 2.000 de lei. În paralel cu aceste module pentru hârtie – carton, muncitorii Urban Serv realizează şi containere metalice pentru PET-uri şi metal.

Primul nou modul pentru hârtie – carton a fost amplasat astăzi la platforma din zona Pieţei Viilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
94 %
1.2kmh
96 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...