Eugen Ţurcanu, consilier municipal liberal, s-a declarat nemulţumit de activitatea Poliţiei Locale. Potrivit acestuia, atunci când el, alţi funcţionari din primărie sau cetăţeni solicită sprijinul poliţiştilor locali, răspunsul este „să ne vedem de treabă toţi, că ei sunt foarte ocupaţi”. „Noi nu ştim cu ce sunt ocupaţi. Le-am votat bugetul, îi susţinem, le ţinem spatele şi să nu aud acum o teorie venită de la ei că PNL-ul are ceva cu ei. PNL-ul nu are nimic cu Poliţia Locală. Eu ca şi consilier local le cer să-şi facă treaba. Să încerce să nu mai întoarcă privirea la ce se întâmplă în Centrul Vechi pentru că acolo e un întors al privirii al tuturor instituţiilor statului, Jandarmeria, Poliţia şi Poliţia Locală”, a spus Eugen Ţurcanu.
„Îi rog pe colegii de la Poliţia Locală să-şi facă datoria”
Consilierul liberal a adăugat că, din când în când au loc nişte descinderi spectaculoase în Centrul Vechi, în care se spart toate uşile şi se saltă vreo 20 de persoane. „Aflăm că se petrec tot felul de grozăvii pe acolo, de la prostituţie, trafic de droguri, tâlhării, crime, omoruri şi clasicul mâncat de seminţe pe care nu putem să-l controlăm orice am face noi. Îi rog pe colegii de la Poliţia Locală să-şi facă datoria, să se implice, să pună osul la treabă, să se implice în probleme de mediu, în probleme de curăţenie, de disciplinare a traficului şi nu doar când îi trimiteţi dumneavoastră spectaculos să blocheze roţi şi să ridice maşini doar dacă sunt filmaţi şi fotografiaţi. Lucrul acesta se poate face zi de zi fără tam tam şi fără colegii de la presă. E o normalitate să lucrezi fără să fii mediatizat”, a concluzionat Eugen Ţurcanu,
Primarul Cosmin Andrei a răspuns că a avut o discuţie cu reprezentanţii Poliţiei Locale şi Municipale. Totodată, edilul a adăugat că au fost alocate fonduri pentru extinderea sistemului de supraveghere video în municipiu.
Ioan Onuţu, şeful Poliţiei Locale, nu a fost prezent la şedinţă, astfel că alesul local liberal nu a primit răspunsuri la problemele prezentate.