Atenţie şoferi ! Din cauza accidentelor rutiere, poliţiştii vor ieşi din nou în stradă, urmând să organizeze acţiuni în fiecare zi, pe tot parcursul săptămânii. Astfel, în săptămâna 19-25 iunie 2017, poliţiştii botoşăneni vor acţiona, pe raza întregului judeţ, pentru intensificarea activităţilor de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun, prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulaţia pe drumurile deschise circulaţiei publice. Astfel, pe parcursul zilei de ieri, au fost organizate acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pe drumrile publice care prezintă risc crescut de accidente, precum şi pe principalele intrări şi ieşiri din localităţi. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, din care 26 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi o sancţiune pentru consum de alcool. De asemenea, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 3 permise de conducere şi au fost ridicate 2 certificate de înmatriculare. Ieri, de exemplu, în jurul orei 8, un bărbat de 53 de ani,din comuna Leorda, a fost depistat de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional D.N. 29A, pe raza municipiului Dorohoi. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto, a reieşit valoarea de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.740 de lei, totodată fiindu-i reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 90 de zile.
În perioada 1 ianuarie 2017 – 31 mai 2017, la nivel naţional s-au produs 2.837 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 610 persoane şi rănirea gravă a altor 2.690. În aceeaşi perioadă, la nivelul judeţului Botoşani, s-au produs 50 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 11 persoane şi rănirea gravă a altor 44, principalele cauze generatoare fiind următoarele:
– Abaterile săvârşite de către pietoni: 11, soldate cu decesul a 3 persoane şi rănirea gravă a altor 8;
– Viteza: 16, soldate cu decesul a 7 persoane şi rănirea gravă a altor 13;
– Neacordarea priorităţii de trecere: 5, soldate cu 5 persoane rănite grav;
– Abaterile săvârşite de către biciclişti: 4, soldate cu o persoană decedată şi rănirea gravă a altor 3.