spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTUn om de afaceri din Botoșani câștigă o nouă bătălie cu procurorii

Un om de afaceri din Botoșani câștigă o nouă bătălie cu procurorii

Surpriză în dosarul penal în care omul de afaceri Gabriel Chiriac, patronul societății Electrocontact Botoșani, a fost trimis în judecată de procurori pentru evaziune fiscală. După mai multe dezbateri în Camera preliminară, magistrații Tribunalului Botoșani au dispus restituirea dosarului la parchet. Asta după ce apărătorii omului de afaceri au invocat excepția neregularității actului de sesizare a instanței, iar magistrații au admis nulitatea relativă a urmăririi penale. Procurorii aveau posibilitatea să mențină dispoziția de trimitere în judecată, însă nu au vrut să riște o eventuală achitare pe fond și au acceptat restituirea dosarului pentru completările de rigoare.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Anchetă penală demarată după o sesizare din partea Fiscului

Dosarul face trimitere la o serie de fapte comise în urmă cu mai bine de zece ani. Astfel, ancheta penală a fost deschisă în 2013, în urma unei sesizări venită din partea Fiscului. Ulterior, ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, care au dispus în 2019 trimiterea în judecată a lui Gabriel Chiriac pentru evaziune fiscală evaziune fiscală în formă continuată, prin omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate, evidențierea unor cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale și folosirea cu rea-credință a bunurilor societății, în scopuri contrare acesteia şi în folos propriu.

Prejudiciu de sute de mii de lei

În fapt, anchetatorii susțineau că, în perioada 2004 – 2012, Gabriel Chiriac nu ar fi înregistrat în evidențele contabile ale firmei veniturile rezultate din dobânzi ca urmare a împrumuturilor acordate altor societăți şi ar fi dedus ilegal TVA aferent investițiilor, prejudiciul total adus bugetului de stat fiind stabilit la 332.009 lei.

Totodată, au precizat procurorii, acesta ar fi înregistrat în evidența contabilă a societății o serie de cheltuieli făcute în scop personal. Astfel, în perioada 2008 – 2012, acesta ar fi făcut o serie de cumpărături sau achiziții cu cardul, în nume propriu, în sumă de 317.314 lei, sumă care a fost evidențiată mai apoi în contabilitate ca şi cheltuieli pe firmă. Potrivit acelorași surse, omul de afaceri ar fi evidețiat în contabilitatea societății, la capitolul investiții, construcția unei case de vacanță de la Sinaia în valoare de 408.726 de lei, dar lucrări de reamenajare a unei locuințe din București, în valoare de 110.421 de lei, ambele imobile fiind folosite exclusiv de el.

Cât de reale sunt aceste acuzații, vor stabili judecătorii. Cert este că până la pronunțarea unei sentințe definitive, omul de afaceri va beneficia de prezumția de nevinovăție.

Om de afaceri achitat într-un dosar al DNA

Omul de afaceri Gabriel Chiriac a mai fost achitat și într-un alt dosar penal instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). În acel caz, el fusese acuzat de cumpărare de influență. Atunci, procurorii l-au bănuit că ar fi oferit unor magistrați petreceri gratuite la restaurante exclusiviste din Paris și București, vacanțe și călătorii cu avionul gratuite, cazare într-un apartament dintr-un cartier exclusivist al Parisului, dar și obiecte vestimentare de lux, totul în scopul tergiversării unor dosare aflate pe rolul instanței supreme în care el se judeca cu Fiscul ori pentru strămutarea cauzelor.

Originar din Huși, Gabriel Chiriac a absolvit Facultatea de Mecanică din Iași, după care a obținut repartiție la Electrocontact Botoșani ca inginer stagiar. După evenimentele din Decembrie 1989, el a devenit director, iar de-a lungul anilor a cumpărat acțiuni ale firmei botoșănene devenind acționar majoritar. Ulterior, Electrocontact a intrat în declin, iar Gabriel Chiriac a ajuns să lucreze pentru Fondul Româno – American, unde a ocupat și o funcție de director.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...