Prezent la Botoșani în cursul zilei de vineri, 23 aprilie a.c., ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut mai multe discuții cu reprezentanții structurilor MAI din județ. „M-am asigurat că din punct de vedere operativ acestea sunt pregătite pentru buna gestionare a sărbătorilor pascale, discuțiile axându-se totodată și pe problematici specifice zonei de frontiere, precum combaterea traficului ilicit cu produse din tutun și gestionarea fenomenului migraționist care, este important de menționat, nu prezintă o dinamică crescută în această regiune. Le-am solicitat tuturor structurilor MAI să fie mobilizate la maxim pentru gestionarea întregului spectru de problematici”, a precizat șeful MAI.
Potrivit acestuia, o atenție sporită va fi acordată organizării în bune condiții a evenimentelor religioase, de care să se bucure toți credincioșii, iar în acest scop un rol esențial îl va avea parteneriatul cu autoritățile locale și cu reprezentanții bisericii, astfel încât oamenii să se simtă în siguranță și protejați.
„Semnalul pe care trebuie să îl transmitem cetățenilor în zilele de sărbătoare este unul de încredere și responsabilitate, prezența efectivelor MAI în stradă având un rol preventiv, nu coercitiv și sancționatoriu. Sunt convins că românii înțeleg că încă nu am depășit perioada critică generată de contextul pandemic și vor respecta măsurile de protecție și prevenire a răspândirii virusului, pentru că doar printr-un efort comun vom reuși să stopăm această pandemiei și să ne reluăm ritmul normal al vieții”, a mai spus Lucian Bode.