Paravanul mediatic declanșat de demiterea lui Vlad Voiculescu le-a picat foarte bine liberalilor. Chiar foarte bine, astfel că se străduiesc să lungească tămbălăul, doar-doar vor fi trecute cu vederea alte potlogării din selecta categorie pe care peneliștii o tot reproșau pesediștilor. Onestitate politică și ce se mai cere de la guvernanți există doar cât timp partidul se încălzește în opoziție, cum scapă la butoane, cum se schimbă treaba.
N-au trecut foarte mulți ani de când liberalii aplaudau eforturile celor de la „Recorder”. Dar pe atunci era vorba despre Dragnea și, prin urmare, era vorba de presă liberă, care își făcea treaba cu onestitate. Mda, aprecieri la superlativ. Cât timp arăți cu degetul spre PSD, totul e în regulă. Însă atunci când anchetele scot la iveală potlogăriile liberalilor, e posibil ca laudele să se transforme în acuzații. La așa ceva trebuie să ne așteptăm în zilele următoare, dar pentru moment guvernanții încearcă să stingă scandalul înainte ca acesta să ia amploarea pe care o merită (și pe care o merităm în condițiile în care toate afacerile liberalilor se fac pe banii noștri). Gelu Puiu, secretar de stat, a demisionat după ce jurnaliștii de la „Recorder” au făcut publice înregistrări deloc confortabile pentru individ, dar și pentru partidul din care face parte. Se speră ca după demisia lui Gelu Puiu lucrurile să revină la normal – acel normal al guvernanților, pentru că noi, cei de rând, nu vom avea parte de normalitate nici măcar în vis. „Secretarul de stat Gelu Puiu (PNL) și-a înaintat demisia, pe care am acceptat-o” – mesaj sec de la Florin Cîțu, care s-a ferit să pronunțe cuvinte gen „anchetă” sau „sesizare”. A demisionat Puiu?! S-a rezolvat, nu mai are rost să săpăm mai adânc, mai ales că avem atâtea probleme la Sănătate. Vine valu’ peste noi și vouă vă arde de problemele de corupție din PNL? Citiți mai degrabă articolele alea care dezvăluie că tatăl lui Voiculescu a dat cu papagalul la Secu…
Demisia lui Puiu nu rezolvă problemele, nu face decât să le acopere. Nu vorbim despre un Acar Păun sau despre un țap ispășitor, vorbim de un individ prea zelos, care s-a grăbit să facă voia șefilor, doar-doar o prinde un loc mai bun la următoarea împărțire a darurilor. Un individ care a evoluat fantastic în anul petrecut la minister, de la stresatul care de-abia lega două vorbe la primele declarații de presă până la tupeistul care n-a recunoscut nimic nici măcar când a fost pus în fața dovezilor. Costel Alexe s-a grăbit să se lepede de Puiu și să sugereze că acesta a acționat de capul lui. De parcă îl mai crede cineva… Și Puiu a reacționat la fel. Ce treabă are el cu angajările? Astea se fac la Regie, el, de la minister nu știe nimic. Ce, el angajează pe toate lumea? Ăia care semnează, ăia sunt responsabili. Noi, la minister, nu știm nimic, n-am făcut nimic…
Să ne amintim că asta li se reproșa pesediștilor. De către liberali, doar nu de alți pesediști. Schimbați profesioniștii cu nevolnici cu carnet de partid, când o să înceteze bătaia asta de joc? După ce au ajuns la guvernare și-au dat seama că meritocrația mai poate aștepta. Ei au voie să amâne, să facă șmecherii, să spolieze banul public și să-și bată joc de cetățean. Nu trebuie uitat nici că Puiu a ajuns în minister la pachet cu Alexe, astfel încât colaborarea și subordonarea nu sunt câtuși de puțin întâmplătoare. Alexe a mai trecut prin scandalul angajării pilelor în detrimentul profesioniștilor de valoare – culmea, mulți angajați prin concurs când la putere era adversarul roșu. Președintele Iohannis, care demoniza PSD pentru fapte asemănătoare, tace. A reacționat în scandalul de la Apele Române Mureș, dar de atunci n-a mai făcut-o. E guvernul lui și parcă nu se cade. Probabil își face AMR-ul și oftează de fiecare dată când se termină ziua și-l găsește tot în România. Să fi știut el cum stă treaba cu pandemia, nu mai degrabă o lăsa pe Dăncilă la Cotroceni? Că pe asta oricum am fi ținut-o acasă, să nu ne facă de râs. Dar el parcă merită să se joace și pe afară…
Demisia lui Puiu ar trebui să fie prima dintr-o serie lungă. Ar trebui să urmeze și anchete privitoare la modul cum Corpul de control și Curtea de Conturi, instituții folosite pe post de Bau-Bau împotriva celor care trebuiau să facă loc pentru pricepuții de partid, au acționat la comandă politică. La cum stau lucrurile prin pădurile României, e greu de crezut că profesioniști cinstiți urmau a fi înlocuiți cu impostori, dar una este ancheta onestă și alta e amenințare cu „ nu mă interesează ce iese”.
E nevoie de anchete și de demisii. Deocamdată Gelu Puiu a făcut ce trebuia de făcut pe linie de partid și șandramaua liberală încă rezistă. Foarte probabil, Puiu va primi o recompensă generoasă pentru gestul său eroic. Una pentru care alt secretar de stat va începe presiuni asupra unui director oarecare și-l va amenința cu Curtea de Conturi – una dintre cele mai corupte instituții – sau Corpul de control, altă găselniță care nu face decât să confirme ce i se cere. Dacă trebuie să iasă bine, așa iese, dacă nu, iese cât de rău trebuie.
Cu alte cuvinte, nu s-a schimbat mare lucru. Și nu vorbesc de Ministerul Mediului, unde trebuie găsit alt obedient, gata mereu să facă voia șefilor, dar și să se sacrifice pentru a le proteja imaginea. Vorbesc de România. Aici trăim noi…