Bugetul local al municipiului pe anul 2021 a fost votat. Au votat „pentru” cei 11 consilieri PSD, consilierii USR – PLUS Raluca Ştefania Curelariu şi Marcel Gheorghiţă, Liviu Toma – PRO România şi consilierii liberali Daniel Botezatu şi Andrei Amos. Şapte consilieri liberali, Cătălin Flutur, Ada Macovei, Cătălina Lupaşcu, Eugen Ţurcanu, Maricel Maxim, Cătălin Boboc şi Monica Răileanu, s-au abţinut de la vot.
Veniturile municipalităţii vor fi de 198.279.140 de lei, iar cheltuielile de 224.127.930 de lei, deficitul de 25.279.140 de lei urmând a fi asigurat din excedentul pe anul 2020.
În bugetul pe acest an se regăseşte şi suma de 5.134.000 de lei, reprezentând fondurile alocate pentru centrele de vaccinare deschise în municipiul Botoşani.