Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au descins joi, pe 15 aprilie a.c., la două imobile din municipiul Botoșani, unde au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal privind furtul unui telefon mobil. Ținta a fost o femeie de 38 de ani, considerată a fi principalul suspect în cazul furtului, dar și alte persoane cunoscute cu astfel de preocupări infracționale. În urma perchezițiilor, au fost puse în executare și trei mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.
Furtul de la care a pornit totul a avut loc pe 11 martie a.c., în timp ce victima, o femeie în vârstă de 42 de ani, din municipiul Botoșani, mergea pe strada Grivița, i-ar suspecta i-ar fi sustras telefonul mobil din geanta rămasă deschisă, pe care o purta în mână.
„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care interesează cauza, printre care 10 telefoane mobile de diferite mărci. În timpul desfășurării activităților au fost obținute date cu privire la o altă faptă de furt de telefon mobil comisă la data de 13 aprilie 2021, iar în urma exploatării cu operativitate a acestor date a fost recuperat telefonul sustras, care a fost înapoiat persoanei vătămate, valoarea acestuia fiind estimată la 4.000 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, urmând a fi administrat probatoriul și a se stabili cu exactitate activitatea infracțională a tuturor persoanelor implicate, iar la finalizarea acestora se vor dispune măsuri.