Această expresie, folosită peste tot și în orice moment nu are nevoie de prea multe explicații spre a fi înțeleasă. Obiceiul de a bea în sănătatea cuiva datează de la începuturile antichității, asirienii, egiptenii, evreii și perșii folosindu-l deopotrivă. Grecii și romanii au făcut din acest obicei o ceremonie religioasă, de recunoaștere sau admirație, în onoarea zeilor, a oamenilor celebri sau a unor evenimente glorioase. La Roma, se goleau cupele numite „Pocula salutatoria” sau „Pocula bonae salutis”. Se închinau la început trei pahare, în onoarea Grațiilor, sau nouă, în cinstea Muzelor, ceea ce a dat naștere unui distih care se traducea prin „aceasta este legea misterelor care impune să bei de trei ori sau trei multipli de trei”. Venea apoi rândul invitaților. Cine voia să îl salute pe un altul îi spunea „Propino tibi salutem”, adică „Eu beau pentru tine în primul rând”. Aceasta însemna că persoana pentru care fusese golită cupa trebuia să răspundă urării, iar în unele cazuri cupa din care cel ce făcuse urarea gustase băutura îi era transmisă celuilalt, care trebuia să o golească. Când cineva închina pentru sănătatea gazdei politețea îi cerea să bea atâtea înghițituri câte litere avea numele gazdei. Primii creștini, la agapele lor, făceau jurăminte și închinau pentru fericirea vieții viitoare și pentru sănătatea corpului. Din păcate, în următoarele secole, aceste agape au degenerat și s-au transformat în beții, mai multe concilii ecumenice condamnându-le iar împăratul Carol cel Mare (768-814) interzicându-le printr-un articol dintr-una din „Capitulariile” sale. Mai mult, împăratul le-a interzis soldaților să bea unul în sănătatea celuilalt, pentru că din acest obicei rezultau certuri și lupte între băutori și cei care nu doreau să închine cu ei. În Evul mediu, călugării obișnuiau să bea la zilele de naștere ale persoanelor care donaseră mănăstirii pământuri. Ei au numit „pocula charitatis” recipientele mari pe care le goleau în onoarea donatorilor, în cadrul unor adunări gastronomice numite „charitates vini” sau „consolare vini”. Vikingii foloseau în cadrul solemnităților diverse cupe, cărora li se asociau utilizări speciale, fiecare cupă fiind denumită după specificul utilizării sale. Astfel, ei aveau cupa Zeilor, din care închinau pentru a cere bunăvoința acestora, sau cupa memoriei, prezentată moștenitorului coroanei care după ce bea din ea urca pe tron. Era un fel de consacrare prin băutură. Există mărturii că scoțienii nu au ales niciodată un episcop fără a se asigura că acesta este un bun băutor, oferindu-i paharul Sf. Martin, pe care pretendentul la funcția ecleziastică trebuia să-l golească dintr-o răsuflare, chiar dacă paharul era foarte mare. Împlinirea acestei formalități era văzută ca un semn sigur de fericire pentru episcopat. Nu încheiem înainte de a pomeni de sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici, prăznuiți de biserica ortodoxă la 9 martie când, potrivit tradiției, bărbații trebuie să bea 40 de pahare cu vin. La final, o urare din partea autorului acestor rânduri: în sănătatea dumneavoastră, doamnelor și domnilor!
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
