Scandalurile zilei – nu puține – au ținut departe de ochii opiniei publice o decizie a Curții Constituționale care va schimba fundamental și imediat modul în care se desfășoară actul de justiție în țară. Consecințele sunt, deocamdată, atât de imprevizibile încât până și specialiștii, întruniți în asociații profesionale, ezită să le estimeze. Este vorba despre faptul că judecătorii vor fi obligați să-și motiveze hotărârile în fapt și în drept la data pronunțării lor, dar nu mai mult de 30 zile de la încheierea dezbaterilor în cauză.
Asta înseamnă că s-a terminat definitiv cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești „în scurt”, cum se spune, urmată de motivare la câteva luni. Decizia CCR din 7 aprilie 2021 stabilește că prin redactarea motivării după luarea deciziei – așa cum se întâmplă acum, condamnatul este lipsit de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, îi este încălcat dreptul de acces la instanţă şi la un proces echitabil. Concret, în lipsa motivării, perdanții nu pot exercita nicio cale de atac sau să sesizeze CEDO cu privire la eventuale încălcări ale dreptului la apărare.
În practica de acum se întâmplă adesea ca termenele, atât până la pronunțare, cât mai ales până la redactarea hotărârii, să fie încălcate. Au existat cazuri extreme în care condamnați cu pedepse mici au ieșit din pușcărie fără să fi primit hotărârea. Un exemplu recent care a făcut vâlvă a fost dosarul „Ferma Băneasa”, motivat după aproape patru luni de la pronunțare. Situația însă nu este întotdeauna imputabilă judecătorilor, având în vedere gradul uriaș de încărcare din instanțe. Și aici ajungem la miezul problemei, una nerezolvată de către niciunul dintre cei 24 miniștri ai justiției pe care i-a avut țara de la Revoluție încoace.
Media de deficit de personal în justiție depășește zece procente, iar gradul de încărcare pe fiecare judecător trece de 1.000 dosare anual, cam de zece ori mai mult decât media europeană. Nu e clar deocamdată dacă este vorba doar despre hotărârea din apel, care este pusă în executare, sau motivarea CCR va viza și decizia de la fond. Ceea ce ar fi un cataclism pentru judecătoriile mici, care au cea mai mare încărcătură și care nici măcar nu au secții penale, ci mixte. Cum în prima instanță hotărârea rămâne definitivă doar dacă nu a fost apelată de inculpat, și asta se întâmplă foarte rar, nu este greu de intuit ce va urma.
În aceste condiții, judecătorii vor trage cât mai mult de termene până să rămână în pronunțare, ca să nu aibă prea multe motivări deodată. Ceea ce va lungi pocesele și ar putea duce la apropierea împlinirii termenului de prescripție. Sau pot apărea mult mai multe erori judiciare, sau decizii insuficient motivate. Apare și riscul ca inculpații care au motive să creadă că vor fi condamnați să dispară până la pronunțare.
Cum au reacționat magistrații? Diferit, nici în acest domeniu nu scăpăm de pervertirea politică a unor aspecte care ar trebui să fie deasupra oricăror ingerințe străine de cauza dreptății. Cei aflați pe partea stângă aplaudă în cor și în gura mare decizia CCR. Și nu este greu de înțeles de ce, dacă avem în vedere ce culoare politică are CCR și din ce zonă provin marii inculpați ai ultimilor ani. Dreapta, pe de altă parte, salută cu reticență decizia CCR și cere amendamente în aplicarea ei: să fie reglementate ori o minută mai extinsă, care să respecte exigențele CCR, dar fără existența întregii hotărâri redactate, ori să fie prorogat termenul de pronunțare de la o lună la trei sau chiar șase luni.
ÎCCJ a cerut o intervenție legislativă rapidă și trebuie spus că, fiind vorba despre norme de procedură, ea poate fi făcută prin OUG. Bătălia este în toi și de rezultatul ei depinde, fără să exagerez, bunul mers al unuia dintre cei trei piloni ai societății.
