Am încercat adeseori să îmi explic anomaliile din politica românească postdecembristă dar, de fiecare dată, am ajuns la aceeași concluzie neplăcută: din punctul de vedere al celor aflați vremelnic la butoane, Măria-sa poporul, nu reprezintă altceva decât o masă amorfă și manevrabilă de indivizi care poartă aceeași denumire cunoscută de veacuri: prostime! Noțiunea nu trebuie înțeleasă ca o adunătură de proști ci ca o categorie socială aparte, needucată, credulă și cu un grad foarte ridicat de dependență materială, caracteristici care îi accentuează la maxim docilitatea și spiritul de turmă. Din aceste motive, cârmuitorii cei avizi de averi, măriri și putere fac tot ce este posibil pentru a ține poporul cu grumazul în țărână. Mai puțin instruiți, mai ușor de manevrat! Cam asta e paradigma cu care ne-a obișnuit clasa politică românească. Din păcate, noi, cei care ne mai punem uneori niște întrebări existențiale nu ar trebui să fim atât de porniți pe politicieni pentru că nu numai ei contribuie la haosul și dezordinea din țară, la disoluția ei. Serviciile, aceste structuri îmbuibate cu bani de la buget au și ele rolul lor. Nu acela de sorginte patriotică așa cum o bună bucată de timp am crezut ci unul păgubos și negativ pentru patrie. Scopul lor? Putere și arginți. Ambele direcții le sunt deschise de către politicieni care, direct interesați sau șantajați, le fac jocurile pe scenă. În spate, în culise adică, ei manevrează totul fără să fie văzuți, simțiți sau auziți de publicul din sală. Iar dacă se întâmplă să fie zăpsiți de careva, acel careva e pur și simplu terminat. Ori fizic ori … chimic. Ca la ruși! Și uite-așa, cei care ar trebui să fie „ochii și urechile împăratului” ajung, nici mai mult nici mai puțin, să fie împărații ochilor și urechilor, dictând, așa cum le cere interesul, atât puterii executive cât și celei legislative. Continuând … studiul, ajungem la a treia putere în stat: justiția. Cu pâinea și cuțitul în mână, reprezentanții acestei puteri, sub masca imparțialității și a respectării legii fac și desfac alături de servicii toate jocurile de culise care să le deschidă calea către aceleași două direcții: putere și arginți. Toate manevrele lor bineînțeles că se desfășoară tot în culise. Publicul din sală adică marea masă a poporului nu vede decât jocul perfid al acelorași actori neștiind că totul de pe scenă e fals. Acțiunea, intriga, costumele, decorurile, replicile, gesturile, toate sunt false. Realitatea e în spate, în culise! A patra putere în stat, presa adică, poate fi asemuită cu o prostituată de lux care, în schimbul unor sume frumușele, face orice își doresc clienții aparținători celor trei puteri amintite mai sus. Faptul că mai există și jurnaliști onești, neatinși de maldărele de euroi nu face altceva decât să ne confirme încă o dată că teoriile marelui Einstein sunt corecte și adevărate: nimic nu este absolut, totul e relativ!
Astea ar fi puterile din … lăuntru! Din păcate, de două mii de ani, marile puteri din afara teritoriilor în care și-au dus și își duc traiul geto-dacii și urmașii lor, s-au amestecat în politicile interne aproape până la contopire. Sau … cotropire! Nu a fost putere în Europa care să nu-și fi uns degetele cu mierea carpatină. Direct (romani, turci, poloni, tătari, austrieci, unguri, ruși, nemți) sau indirect (englezi, francezi, americani, U.E., F.M.I., NATO ș.a.) aceste puteri ne-au marcat în mod sistematic existența. Strategia cea mai utilizată pentru subjugarea nației, în afară de forța militară, a constat în utilizarea cozilor de topor autohtone la orice acțiune a lor antinațională. Cozi de topor care, bineînțeles n-au provenit din popor ci din rândurile celor de la vârful piramidei. Adică miniștri, secretari de stat, parlamentari și chiar președinți, azi, boieri sau voievozi, ieri. La început, conducătorii nației au fost puși de romani apoi de turci, de habsburgici, de ruși, de nemți și tot așa până în zilele noastre când, forțe suprastatale coordonează absolut totul în lume. Unde să fie război, unde să fie foamete, unde să fie boli, unde să fie bunăstare! De parcă ar fi înlocuitorii lui Dumnezeu pe pământ! Din păcate pentru toate aceste puteri și forțe enumerate mai sus, popoarele, inclusiv cel român, încep să se trezească. Valul de tehnologie conceput pentru supravegherea, dirijarea și verificarea oamenilor este pe cale de a deveni un tsunami de necontrolat datorită efectelor secundare pe care boșii planetei nu l-au luat în seamă: informația! Chit că e fake-news sau adevăr, ea ajunge în orișice colț al lumii determinând reacții dintre cele mai imprevizibile. Oamenii nu se mai mulțumesc cu ceea ce diriguitorii lor le servesc prin mijloacele de informare mass media. Ei caută (și de cele mai multe ori găsesc!) noi sensuri, noi direcții. Lumea normală, pe care o știam așa de mii de ani s-a sfârșit într-adevăr, în anul 2000. Încotro mergem și de ce, numai Dumnezeu mai știe! Puterile, oricâte ori fi ele într-un stat sau în lumea largă, încep să bâjbâie în ceață. Nu mai pot controla nici direcția și nici sensul înspre care se îndreaptă popoarele!
