Focul aprins în centrala termică, să încălzească locuința, s-a transformat într-un incendiu care a mistuit bunurile din două camere și o magazie, dar și o parte din acoperișul casei. S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, în locuința unei familii din satul Dorobanți, comuna Nicșeni.
Intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a limitat valoarea pagubelor. „Alarma s-a dat puțin înainte de miezul nopții. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului De Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nicșeni. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit aproape trei ore”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Incendiul a fost stins în scurt timp, însă flăcările au distrus magazia și toate bunurile depozitate în interiorul celorlalte două încăperi, printre care un generator, motopompa, un polizor, cinci uși din lemn, circa cinci metri pătrați de cherestea, centrala termică, trei butelii și produse horticole. În urma incendiului, aproximativ 20 metri pătrați din acoperișul casei au fost afectați.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că incendiul a fost generat, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din centrala termică.
Reprezentanții ISU reamintesc botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
– Nu introduceți în sobă/centrale termice lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
– Nu lăsați ușa sobei/centralei termice deschisă.
– Nu supraîncălziți soba.
– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
– Stingeți focul pe timpul nopții.
– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.