marți, martie 11, 2025
AcasăLocal BTNinsoare anunțată în mijlocul primăverii

Ninsoare anunțată în mijlocul primăverii

Săptămână cu schimbări drastice de temperatură.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

După un început de săptămână cu soare şi maxime de 14⁰C mercurul scade sub normalul perioadei. În intervalul 7 – 9 aprilie temperaturile vor fi cu mult mai scăzute decât normalul primei decade a lunii aprilie, respectiv 5 – 8⁰C grade, în medie, la amiază şi între -3⁰C şi -2⁰C grade, noaptea. Mâine se anunţă chiar şi lapoviţă sau ninsoare, noaptea, când temperatura va fi -2⁰C grade şi se anunţă precipitaţii.

Astăzi vremea se va menţine în aceeaşi notă ca ieri, iar maxima va fi de 14⁰C, iar minima va coborî la -2⁰C. Mâine în schimb temperaturile vor scădea semnificativ maxima ajungând la doar 6⁰C. Minima va coborî sub pragul de îngheţ ajungând la -1⁰C. Joi se vor menţine şansele de precipitaţii, însă mercurul din termometre va urca pe parcursul zilei până la 10⁰C, în timp ce noaptea vor fi 0⁰C.

Vineri vremea se va încălzi şi mai mult maxima anunţată de meteorologi ajungând la pragul de 12⁰C, în timp ce minima va fi de 1⁰C. Sâmbătă şi duminică temperaturile se vor încadra în normalul perioadei maxima ajungând la 15-16⁰C, în timp ce minima va fi de 3-4⁰C.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
12.6 °
49 %
4.5kmh
100 %
mar
20 °
mie
19 °
J
21 °
vin
20 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot reclama rămâne sufletul comerțului, chiar dacă pune răul în față.

EDITORIAL

Intrăm în săptămâna în care se încheie depunerea candidaturilor pentru prezidențiale. Curtea Constituţională (CCR) a respins sâmbătă contestaţiile faţă de candidatura lui Călin Georgescu....

EPIGRAMA ZILEI

România, țara mea, La oameni n-are noroc: Unul arde pentru ea, Altul îi dă foc... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...