spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeEditorialPuțină coerență n-ar strica - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Puțină coerență n-ar strica – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Trăim vremuri tulburi, însă era loc și de mai bine dacă aveam parte de acea guvernare cu care liberalii ne-au tot amenințat cât timp s-au încălzit în opoziție. La vremea respectivă o țineau una și bună: pesediștii sunt incapabili și n-au niciun interes să scoată țara din criza de atunci (între timp lucrurile au evoluat și avem parte de o altfel de criză). Nu prea mulți s-au grăbit să-i acuze pe pesediști de competență sau patriotism dus la extrem, de genul sacrificiului personal pentru binele comun, însă odată ajunși la butoane liberalii au demonstrat că, de fapt, nu sunt cine știe ce diferiți de dușmanul politic. Acel dușman care, la vremea potrivită, a fost prieten de nădejde și cine știe ce ne rezervă viitorul. Mai ales că, după validarea rezultatelor alegerilor, a cam planat deasupra noastră pericolul refacerii USL, acel hibrid politic pe care numai lipsa de scrupule și urmărirea interesului personal îl pot genera.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Însă, deocamdată, liberalii sunt la butoane și nu le vine deloc ușor. Pesediștii îi sabotează sistematic și criza virozei chinezești devine tot mai presantă. În Europa civilizată se iau măsuri fără precedent, la noi măsurile țin să sublinieze vechea butadă populară: „ca la noi la nimeni”. Guvernanții se comportă de parcă alegerile ar avea loc luna viitoare și încearcă să conserve o zestre electorală care devine tot mai mică pe zi ce trece, dovedind cu vârf și îndesat că le lipsește capacitatea de a privi în perspectivă. Populismul reproșat pesediștilor le influențează deciziile sau mai degrabă le justifică indecizia. Se iau măsuri doar să fie anulate, retrase deoarece s-au supărat unii. Mediul de afaceri este grav afectat nu de criza ca atare, ci mai ales de deciziile autorităților care parcă țin neapărat să întărească ideea că suntem victimele unei conspirații mondiale. Ce altceva pot să înțeleagă proprietarii de hoteluri și pensiuni din tot ceea ce se întâmplă? Au parte de tot felul de tracasări și restricții în condițiile în care, să fim realiști, pericolul de infectare e sensibil mai redus decât în cazul mall-urilor.

Că tot veni vorba, de ceva vreme mall-urile au parte de un veritabil asediu. Nu cel din Botoșani; acesta mai are puțin și dă faliment, însă la Iași și Suceava aglomerația întrece orice limită. Nici vorbă de păstrarea distanței, de respectarea măsurilor. Se pare că, atunci când voine vorba de mall, Covidul este mai reticient. Se știe că-i place să atace mai pe la dos, prin cafenele și mici restaurante, de aceea le au autoritățile în vizor. Nu zic că în localurile mici pericolul lipsește, însă dubla măsură e evidentă și nu face decât să dea apă la moară conspiraționiștilor, care văd cum alții prosperă din clientela deturnată și spun că nu e corect. Și nu este corect.

La fel cum incorectă a fost, la vremea ei, decizia de a închide parcurile. În timp ce căile de acces în parcurile înconjurate de garduri erau blocate într-un mod care ducea cu gândul la filmele post-apocaliptice, copiii și bătrânii se îngrămădeau pe cele câteva petice de verdeață lipsite de împrejmuire. Nici în cele mai animate zile nu am văzut așa aglomerație în Parcul Eminescu cum era în aprilie anul trecut în părculețul de lângă Casa Tineretului, de pildă.

Vă mai aduceți aminte că una dintre primele măsuri a fost reducerea numărului de curse pentru mijloacele de transport în comun? Foarte interesantă; nimic de spus. Recomanzi păstrarea distanței, dar faci în așa fel încât călătorii să stea claie peste grămadă. Mai zilele trecute, încercând să-și lustruiască imaginea tot mai grav afectată, guvernanții au bătut monedă pe „Vinerea Verde”. Circulați cu mijloacele de transport în comun, nu cu mașina personală, dacă locuiți prea departe de locul de muncă. Bine, n-a fost genul de îndemn pe care românii să-l bage în seamă; în „Vinerea Verde” a fost un trafic infernal în Botoșani și nu numai, însă trebuie să analizăm puțin acțiunea Ministerului Mediului. Care n-a ținut cont de situația pandemică actuală. E „Vinerea Verde”? Atunci ne comportăm ca atare; rugăm covidul să facă o pauză și hai să-i îngrămădim pe români în mijloacele de transport în comun și cu ocazia asta marcăm încă o luptă câștigată în războiul cu poluarea.

Măsuri haotice și părtinitoare, aprobate și anulate peste noapte. Lipsă de capacitate la capitolul comunicare. Îi mai țineți minte pe cei din Grupul de Comunicare Strategică, adesea comparați cu „Cei trei nătărăi”? Vorbeau fără să spună nimic; cel mai adesea doar anunțau numărul de noi cazuri și pe cel de decese, dar comunicau strategic.

E nevoie de coerență și competență, însă actualii guvernanți sunt incapabili să le livreze. Curios, dar cât timp au fost de partea cealaltă a baricadei se pricepeau de minune. Acum nu se mai pricep, foarte probabil pentru că specialiștii pe care se bazau au trecut în barca celor de la PSD, altfel nu se explică de ce pesediștii susțin că sunt capabili să guverneze, deși cât timp au fost la butoane n-au fost în stare să furnizeze un premier mai bun decât Dăncilă.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-2.3 °
-2.8 °
77 %
2.8kmh
5 %
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...