spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeEditorialDespre mai-mult-ca-perfectul unei noi arte - Lucia OLARU NENATI, scriitor

Despre mai-mult-ca-perfectul unei noi arte – Lucia OLARU NENATI, scriitor

În fiecare sâmbătă seara, lumea, prohibită în claustrarea casnică a epocii covidnice de azi – dar nu numai! – se adună în fața televizoarelor, așa precum se adunau pe vremuri din vecini pe când abia apăruseră niște asemenea aparate burduhănoase alb-negru și cu ecranul cât o palmă de tractorist, dar care, cu toate aceste atribute azi rizibile, constituia marea minune și noutate a vieții. Asta pentru că sâmbătă seara se petrece de fiecare dată un adevărat miracol, așteptat cu interes și curiozitate incitantă. Dar să încep cu descrierea cadrului. Acesta aparține, deja de ani buni, unei emisiuni intitulată „Te cunosc de undeva ”, în care la masa juriului stau, de regulă, aceiași oameni care ni-s deja familiari, ca niște rude îndepărtate, dar agreate. Ei sunt jurații emisiunii cei care au trecut și ei prin încercări ca, de pildă, blonda, serafica și eleganta Andreea Bălan, „responsabila” coregrafiei, ea însăși având un trecut prestigios în breaslă. Căci chipul ei drăgălaș și atât de competent ne-a dat oarecând mari emoții aflând că a trecut printr-o experiență radicală. Adică, aflată pe masa de operație, a suferit, practic, o încetare a trăirii destul de îngrijorătoare, dar totuși sfârșită cu bine, semn că și acolo Sus ea se bucură de simpatie. Dar și cealaltă doamnă jurat, redutabila universitară Ozana Barabancea, atotștiutoarea secretelor muzicale, a trecut prin emoțiile operatorii de pe urma cărora și-a recăpătat silueta dezirabilă.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Alături de actorul Cristi Iacob și de cântărețul Aurelian Temișan, ei au a aprecia, evalua și nota performanțele concurenților, în genere personaje cunoscute în mass-media, dar în mereu alte ipostaze „scenice”, cărora ei le conferă astfel o cantitate considerabilă de plus-valoare. Adică, pentru cine n-a văzut (că poate totuși există!), fiecare concurent are de fiecare dată misiunea de-a întrupa integral câte un nou personaj. Adică de-a deveni cât mai asemănător – până la identitate – cu acesta, și el (ea!) fiind un ins notoriu dar, mai ales, de a cânta cât mai asemănător cu acela. „Chinurile” concurenților sunt imense, de la cel de-a îndura „forjarea” cosmetică, ducând până la schimbarea culorii ochilor, a feței și părului, la calvarul tocurilor înalte în cazul travestiurilor ș.a. Tocmai de aceea că, zice-se, aceștia au la îndemână doar o săptămână pentru a se naște, practic, în cu totul altă formă sau chiar cu alt sex! (că doar e la modă acum, ba chiar recomandabil!). Rezultatele acestor re-întrupări sunt senzaționale și nu ne-ar ajunge o carte întreagă pentru a evoca măcar pe cele mai uluitoare. Să amintesc doar câteva mai recente și uimitoare! Cuplul cel mai vârstnic, format din Adriana Trandafir și Romică Sociu au reprodus, practic, unu la unu, cuplul de cântăreți Maria Ciobanu și Ion Dolănescu, în aspect, conduită, voce, mimică – și strungăreață! – într-un mod absolut inimaginabil. Sau altceva mai recent: cântărețul Pepe, renumitul menestrel hispanic, realizează un clișeu transformațional cu totul nebănuit, adică „intră în pielea” Motanului Dănilă din cunoscuta ecranizare a poveștii despre fetița Veronica, semnată de inegalabila Elisabeta Bostan (care, apropo! ar fi un mare câștig pentru copiii de azi să privească cele două filme fără moarte ale acestei regizoare, Mama și Veronica). Iar recenta emisiune a reprodus filmul unei nunți în care toți au performat la înălțime, topul aparținând prezentatoarei Mirela Vaida pe care spaima de bolovanul catapultat de agresoarea costumată în biblica Eva i-a dat un nescontat elan.

Șirul personajelor ce au trecut prin „fabrica” acestei emisiuni, unele strălucitor de bine realizate, altele mai puțin, vorbește despre, de fapt, o nouă artă, una sincretică, în care se adună actorie, coregrafie, interpretare muzicală, pantomimă, plus inteligență, șarm, improvizație și, mai ales, talent, toate laolaltă făcând să se abolească limitele personale, vârsta, frica, slăbiciunile candidaților, totul devenind un adevărat model de autodepășire omenească de utilitate publică! În plus, acțiunea emană umor, spirit viu și bun gust! Și încă ceva: în timpul acestei emisiuni stăm departe de spaima Covidului și de mascarada politicii și savurăm numai și numai artă!

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
1.6 ° C
2.8 °
1.6 °
80 %
2.1kmh
39 %
Dum
2 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...