Vasile Gherasim relata, în urma vizitelor sale la Călineștii lui Cuparencu, o „anecdotă” (I. Roșu) povestită de Vasile Trișciuc, pe care acesta, la rându-i, o știa de la fratele lui Gheorghe Eminovici, Ioan:
„Era în vremea foametei din 1866. Se stingeau oamenii cu zile. Atunci Ioan Eminovici, fiul lui Vasile, îşi aduse aminte că dincolo, în Moldova, trăieşte un frate bogat, boier chiar, şi, într-o bună zi, împreună cu Procop Smocot, cumnatul său de la Şerbăuţi, s-a pornit la drum. După câtăva vreme de călătorie, ajunge el la curtea boierului George. Acesta însă nu era acasă. Spre seară, vine de unde o fi fost şi vede pe cei doi ţărani – smeriţi şi plecaţi în faţa lui.
«Cine sunteţi şi de unde veniţi?»
Şi atunci Ioan vorbi: «Sunt fratele tău şi-am auzit că ţie-ţi merge bine şi eşti bogat aici. Pe la noi bântuie foametea, mor copii şi bătrâni, şi bogaţi şi săraci. Am venit să te rugăm să ne dai puţin porumb, că teom pomeni».
Şi Trişciuc zice că Ioan, când era cu chef, povestea: «Şi ne-a luat fratele George şi ne-a dat de mâncare şi de băut, apoi – a spus să ni se umple sacii cu păpuşoi. Ne-a mulţumit şi ne-a omenit cu de toate, – numai în casa lui nu ne-a luat. Că noi eram ţărani şi el era boier şi domn mare».
Şi explică bătrânul Trişciuc: «Se vede că domnişorul George se ruşina să-i arate cucoanei lui din ce soi de oameni se trage…»” (În satul Eminovicienilor, în: „Convorbiri literare”, nr. 11/1922).
Matei Eminescu a scris despre rudele de la Călineşti
Și Matei Eminescu, în scrisoarea sa către Leca Morariu, scria despre rudele de la Călinești: „…după ce a cumpărat Ipoteștii, a venit pe la el un frate al lui, îmbrăcat țărănește (țăran curat), care vorbea perfect moldovenește, dar cu tata a vorbit mai mult rusește, adică rutenește (căci rusește adevărat se zicea muscălește). Zicea mama că într-adins, ca să nu priceapă dînsa despre ce anume vorbiau” (după: A.Z.N. Pop, Contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, București, 1962, p. 293).
Fratele, despre care scria Matei Eminescu și despre care îi povestea lui Vasile Gherasim bătrânul Trişciuc era Ioan Eminovici (14.03.1816-21.02.1877). Căsătorit cu Maria lui Ștefan Mareci din Șerbăuți (06.03.1817 – 22.12.1897), Ioan a avut șase copii: Catrina, Vasile, George, Ileana, Nastasia și Ana. George a avut, la rândul său, o fiică, Xenia, care s-a căsătorit cu vărul ei, Nicolae Huțan. Nicolae Huțan (prin tatăl său, Vasile Huțan, căsătorit cu Eudochia) era descendentul Mariei, sora mai mare a căminarului și primul copil al familiei Eminovici.
Nicolae Huțan și Xenia au avut cinci copii: Iulița, Maria, Vasile, Petru și Ilie. O fotografie, păstrată astăzi în Fondul Documentar Ipotești, îi reprezintă pe urmașii Iuliței (n. 9.03.1899), căsătorită cu Ion Steciuc (n. 22.06.1893).
O altă fotografie, deținută în copie de Memorialul Ipotești, îl reprezintă pe Toader Smocot, nepotul surorii căminarului, Elena (23.06.1809-10.02.1886), căsătorită cu Pricop Smocot (13.06.1812-08.10.1887). Elena și Pricop Smocot au avut cinci copii: Maria, Ana, Ion, Catrina, Parascheva. Ion Smocot (n. 03.11.1844) și Mafta Boiciuc sunt părinții lui Toader Smocot (10.02.1894-19.12.1985).
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
