luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTFemeie rănită într-un microbuz de călători

Femeie rănită într-un microbuz de călători

O femeie de 70 de ani a fost preluată de ambulanţă după ce a fost rănită în inteiorul unui microbuz de transport persoane. Şoferul microbuzului, care se deplasa pe strada Săvenilor, spre ieşirea din oraş, a frânat brusc pentru a evita un obstacol de pe şosea, moment în care însă femeia şi-a pierdut echilibrul şi sa lovit cu capul de o bară de sprijin pentu călători.

Şoferul a optit imediat microbuzul şi a apelat serviciul 112, la faţa locului ajungând un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. “Pacienta a primit primul ajutor la faţa locului, după care a fost transportată la Urgenţe. Aceasta prezenta un traumatism cranian acut, dar era conştientă”, a precizat medicul primar Liviu Stan, din cadrul SJA Botoşani.

La faţa locului au ajuns şi echipaje de poliţiei, care au început o anchetă. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. “În cauză a fost deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
47 %
4kmh
100 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
6 °
J
5 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...