O instalație de ultimă generație a fost achiziționată pentru depozitul ecologic de la Stăuceni. Cu trei zile mai devreme decât data convenită pentru livrare, la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni a ajuns noua staţie de tratare a levigatului prin osmoză inversă în două trepte.
Furnizorul echipamentului a început să instaleze stația pentru a o pune în funcțiune cât mai repede. Ulterior, timp de trei luni, personalul operatorului depozitului CMID Stăuceni, asistat de proiectant şi de furnizorul de tehnologie, va efectua testele de fiabilitate, întreţinere şi operare. „Cu toții dorim să trăim într-un mediu mai curat și de aceea susțin orice inițiativă în acest domeniu, iar în ultima perioadă CMID Stăuceni a fost printre preocupările majore ale conducerii și specialiștilor Consiliului Județean. Valoarea investiției depășește jumătate de milion de euro și va fi suportată de către operator, iar la finalul contractului aceasta va intra în proprietatea județului Botoșani”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Noua instalație va avea o capacitate de tratare a levigatului de 150 mc/zi și va funcţiona împreună cu staţia existentă. Ea poate funcţiona şi independent, asigurând tratarea levigatului şi în perioadele în care staţia actuală este în revizie sau reparaţii.
Scopul acestei investiţii este de a asigura o capacitate suficientă de tratare a levigatului produs de deşeurile din celula 1 a depozitului ecologic de la CMID Stăuceni, dar și cel care va rezulta din exploatarea celulei 2, atunci când aceasta va intra în exploatare, reducând riscul poluărilor accidentale prin deversări necontrolate în afara depozitului.
Staţia de tratare a levigatului prin osmoză inversă nu este singura investiție de la depozitul ecologic de la Stăuceni. Consiliul Județean Botoșani a demarat achiziționarea unui echipament de monitorizare a contaminării radioactive a deșeurilor. De asemenea, s-a încheiat un parteneriat cu Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea obținerii finanțării și implementării proiectului de achiziționare centralizată a unei instalații de tratare mecano-biologică (TMB) cu digestie anaerobă și a uneia de digestie anaerobă pentru biodeșeuri colectate separat. „Toate aceste eforturi sunt necesare pentru ca depozitul de deșeuri de la Stăuceni să devină performant. Prin punerea în funcțiune a acestor instalații, deșeurile mari vor putea fi selectate mai ușor, în timp ce volumul celor mici, în urma digestiei anaerobe, va scădea cu 60%-65%”, a mai declarat Doina Federovici, subliniind că „este momentul unei schimbări fundamentale în stilul nostru de viață, în sensul să colectăm selectiv deșeurile pe care le generăm, astfel încât să plătim mai puțin, dar și să lăsăm o amprentă cât mai puțin vizibilă asupra naturii”.
Ce este levigatul
Levigatul este un lichid care a trecut printr-un solid și a extras substanțele dizolvate sau în suspensie din materialul respectiv. În termeni de mediu are sensul specific de lichid care a percolat un depozit de deșeuri dizolvând sau antrenând substanțe periculoase pentru mediu din acele deșeuri.
Acesta curge pe fundul unei gropi si este colectat cu ajutorul unor tevi. Fundul gropii este inclinat, tevile sunt asezate de-a lungul fundului, pentru colectare. Levigatul e pompat si dus la o instalatie de tratare a deseurilor din apa (substantele solide scoase din levigat sunt reintroduse in groapa sau, daca nu, duse la alte depozite). Daca tevile de colectare sunt blocate cu resturi de levigat din groapa, lichidul se colecteaza in cada gropii.
Levigatul se ia din deseurile existente sau din tevile unde acesta este colectat si se filtreaza. El poate sa fie recirculat sau scos din groapa si plasat pe suprafetele de depozitare sau direct in instalatia de tratare a levigatului.
Un procent ridicat in compozitia levigatului rezultat din depozitele de deseuri il reprezinta azotul. Datorita conditiilor anaerobe din depozitele de deseuri, concentratia de nitrati este tipic redusa.
In timpul fazei de descompunere pH-ul este acid. Acesta se mai ajusteaza de la precipitatii. Dupa stabilizare, levigatul trece de la un pH acid la unul bazic. Partea negativa o constituie eliminarea anumitor ioni metalici, cum ar fi Pb, Zn, Fe si Mn, care se precipita in namoluri. Aceste namoluri tind sa se concentreze in metale grele, de la de doua pana la de trei ori mai mult decat in mod normal, dar ele pot fi tratate prin metode chimice sau biologice.