Edilii botoşăneni nu se grăbesc să stabilească noul Consiliu de Administraţie al societăţii Eltrans, deşi unitatea de transport local nu are această structură de conducere din octombrie 2020.
Astăzi, 26 martie, conducerea Eltrans o revenit cu o nouă adresă la primărie, motivat de faptul că, deşi au trecut câteva luni de la finalizarea şi comunicarea Raportului final privind procedura de recrutare şi selecţie pentru poziţiile de membru în Consiliul de Administraţie, întocmit de expertul independent specializat în recrutare de personal, proiectul de hotărâre vizând numirea noilor administratori nu se regăseşte printre proiectele care vor fi dezbătute în şedinţa din 31 martie.
Încă o adresă trimisă primăriei
Aceasta este a cincea adresă trimisă primăriei vizând numirea administratorilor. „Pentru buna desfăşurare a activităţii societăţii, vă solicităm completarea ordinii de zi a şedinţei de CL din 31 martie sau convocarea de urgenţă a unei şedinţe CL în vederea acordării mandatului special din partea CL pentru reprezentanţii Municipiului Botoşani în AGA Eltrans, cu privire la modul de exprimare a votului pentru numirea administratorilor la Eltrans, având în vedere imperativa necesitate a existenţei unui Consiliu de Administraţie în cadrul societăţii”, se arată în adresa trimisă de Victor Ivănescu, directorul general al Eltrans.
Primarul Cosmin Andrei a declarat astăzi că luni se va decide dacă proiectul vizând administratorii Eltrans va fi inclus pe nota anexă a şedinţei din 31 martie.
Amânarea numirii noilor administratori are o miză politică
Potrivit prevederilor legale, orice societate comercială are ca ierarhie directorul, Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor. „Sunt documente care trebuie trecute prin CA şi apoi aprobate de AGA, cum ar fi bugetul, organigrama, programul de investiţii, casările, inventarul anual. În fiecare lună, documentele care trebuie avizate şi aprobate de CA au fost puse deoparte”, a explicat Victor Ivănescu.
„Nu putem demara nicio investiţie”
Amânarea numirii noilor administratori, în condiţiile în care procedura de recrutare a fost finalizată din toamna anului trecut, are o miză politică. Practic, social democraţii nu acceptă ca noii administratori să fie cei care au participat la procedura de selecţie, deşi aceasta a fost deschisă pentru oricine dorea să participe. „Nu putem demara nicio investiţie. Vrem să automatizăm parcarea subterană şi supraterană de la Piaţa Centrală, să mai înlocuim câteva parcometre care sunt mai vechi şi se defectează frecvent, însă aşteptăm decizia deliberativului local”, declara în urmă cu câteva zile Victor Ivănescu.
Ioan Apostu, secretarul general al municipiului, a declarat astăzi că procedura de selecţie a fost finalizată înainte de alegerile locale din 27 septembrie 2020. Expertul independent a propus ca noii administratori să fie Carmen Achiţei (soţia senatorului PNL Cristian Achiţei), Victor Ivănescu (directorul societăţii, membru PNL), Cristian Hriţcu (fost consilier municipal PD-L), Serghi Cracană şi Adrian Poclid (membru PNL). Alături de cei cinci candidaţi, pe lista scurtă înaintată de expert se mai aflau Mihail Gheorghiu şi Simion Drelciuc (PSD).
„Consiliul de Administraţie este organism de conducere, aşa este reglementat de lege. Sunt nişte competenţe clare ale consiliului pe care nu le poate suplini directorul societăţii. Din moment ce a fost finalizată procedura, consilierii municipali trebuie să desemneze noii administratori din lista scurtă. Evaluatorul a făcut un clasament şi dacă nu se respectă ordinea propusă de către acesta, alegerea trebuie motivată”, a precizat Ioan Apostu.
„Instanţa a stabilit că este dreptul autorităţii să numească administratorii”
Secretarul general al municipiului a reamintit că există un precedent judiciar la Urban Serv, societate unde nu s-a respectat ordinea stabilită în urma procedurii de selecţie, drept pentru care, unul dintre candidaţi s-a adresat instanţei de contencios administrativ. „Instanţa a stabilit că este dreptul autorităţii să numească administratorii, dar dacă îşi exercită dreptul de apreciere, cine face parte şi cine nu din această structură de conducere şi nu respectă ordinea stabilită de evaluator, trebuie să-şi motiveze alegerea”, a concluzionat Ioan Apostu.
În şedinţa din 28 ianuarie, consilierii municipali au pierdut o oră discutând despre numirea administratorilor Eltrans, fiind evidentă intenţia aleşilor locali PSD de a nu vota în ton cu propunerea expertului. Social democraţii au susţinut că sunt serioase semne de întrebare asupra procedurii de selecţie. Cel mai probabil, nu procedura de selecţie îi deranjează pe social democraţi, ci apartenenţa politică a celor propuşi de expert să facă parte din noul CA al Eltrans.